Acasă Politic PSD mizează pe 30-32% la locale

PSD mizează pe 30-32% la locale

DISTRIBUIȚI
foto: caleaeuropeana.ro

155039 – 12062020 – În interiorul PSD se poartă negocieri pe toate planurile, în aceste zile. Social-democrații își împart functiile în interiorul partidului, negociază alianțe electorale pentru locale, dar și locuri eligibile în Parlament. Mișcările au loc în contextul în care PSD îți pregătește strategia pentru campania electorală, dar și alegerea unei noi conduceri.

În plan apropiat, conducerea PSD se reunește luni, în ședința Comitetului Executiv, pentru a discuta strategia partidului pe perioada verii. Pe agendă un prim punct al discuției este modul în care, la nivel parlamentar, se va gestiona prelungirea stării de alertă.

În ședinta Biroului Permanent Național desfășurată cu o zi în urmă, liderii PSD au convenit ca parlamentarii partidului să respingă propunerea Guvernului. PSD va modifica în Parlament proiectul de hotărâre privind starea de alertă în România, astfel încât restricțiile și recomandările pentru populație se prevadă obligativitatea purtării măștii în spațiile închise, distanțarea socială și izolarea pentru persoanele care vin în țară dintr-o zonă de focar.

”Este o temă sensibilă și dacă nu o gestionăm cum trebuie se va întoarce împotriva noastră. Putem modifica hotărârea Guvernului astfel încât să menținem restricțiile și distanțarea socială. Dacă doar respingem propunerile, liberaliii vor specula momentul și vor acuza PSD de iresponsabiltate” au explicat surse din interioul PSD pentru HotNews.ro.

 

Strategia pentru locale, procente estimate și alianțele electorale

 

O altă temă fierbinte pentru social-democrați este strategia pe viitor a partidului și pregătirea alianțelor electorale pe care actuala conducere intenționează să le încheie pentru alegerile locale.

Chiar dacă PNL a scăzut în sondaje în ultimele luni, PSD nu a reușit să capitalizeze și să atragă electoratul dezamăgit de guvernarea Orban. În ultimele sondaje interne, PSD se poziționează undeva între 27-28%, în condițiile în care liberalii au pierdut în ultima perioadă 7-8% procente (în decembrie 2019 PNL era cotat la 42% – 43% iar în ultimle sondaje ale social-democraților au au ajuns la 35%-36%).

În interiorul PSD, primarii au cerut actualei conduceri permisiunea de a încheia alianțe electorale la nivel local cu partidele lui Victor Ponta și Călin Popescu Tăriceanu – Pro România și ALDE.

”Pornim de la procentul de 27-28% și calculăm faptul că la ultimele alegeri locale PSD a obținut majoriatatea primăriilor reședință de județ și mai mult de jumătate din Consiliile Județene. Dacă facem alianțe la nivel local, reușim să ne conservăm mandatele în marile orașe și, potrivit calculelor, am obține un scor de 30-32% la scrutinul din septembrie”, au explicat sursele din interiorul PSD.

Astfel, conducerea PSD a dat liber la alianțe în teritoriu, fără a face o alianță la nivel național, și participare pe liste comune la alegeri cu Pro România și ALDE.

Cu partidul lui Călin Popescu Tăriceanu, conducerea PSD a parafat susținerea reciprocă la nivel local, însă situația este complicată cu Victor Ponta. Potrivit surselor HotNews.ro, Ponta ar fi negociat dur și ar fi cerut mai mult decât ar fi dispuși să cedeze social-democrații.

Mizând pe faptul că votul parlamentarilor săi face diferența la o eventuală moțiune de cenzură, liderul Pro România ar fi avut pretenții ridicate. Ponta ar fi cerut, printre altele, un nou mandat de vicepreședinte la Curtea de Conturi pentru socrul său, Ilie Sârbu, o primărie de sector (sectorul 2) și 30 de locuri eligibile la parlamentare.

În interiorul PSD este cunoscută relația lui Victor Ponta cu Gabriela Firea, aceasta pledând în fața lui Marcel Ciolacu pentru crearea alianței la nivel național cu Pro România. De altfel, în bătălia pentru Primăria Capitalei, Firea are nevoie de sprijinul Pro România și ALDE, Ponta având relații bune cu primarii sectoarelor 3 și 4, Robert Negoiță și Daniel Băluță.

Tot la capitolul alianțe electorale, interesat de colaborarea cu PSD este și Partidul Puterii Umaniste – Social Liberal, fondat de Dan Voiculescu, conform surselor citate. Formațiunea a racolat în ultima perioadă o parte dintre ”traseiștii” din Parlament: Teodor Meleșcanu, Gabriela Gavrilescu sau Alexandru Băişanu și mizează pe europarlamentarii Maria Grapini, Carmen Avram și Tudor Ciuhodaru. De asemenea, partidul lui Voiculescu ar miza pe trustul de presă Intact și ar încerca astfel să pună presiune pe Marcel Ciolacu în vedere creării unei alianțe pentru locale și parlamentare, afirmă aceleași surse. Din informațiile HotNews.ro, actuala conducere nu dorește să asocieze partidul cu PP-USL.

 

Moțiunea de cenzură – va fi sau nu va fi depusă

 

Revenind la discuțiile interne din PSD, majoritatea liderilor grei susțin depunerea moțiunii de cenzură și picarea Guvenrului Orban în plină campanie electorală. HotNews.ro a relatat în urmă cu două săptămâni cum pesediștii și-au conturat o parte din strategia pentru alegerile locale în jurul acestui demers. Aplicarea parțială a prevederilor din legea pensiilor, mai exact majorarea cu doar 10-20% a pensiilor, ar crea pentru primarii PSD cea mai bună armă electorală împotriva liberalilor.

Conducerea PSD trebuie să ia o decizie clară în ceea ce privește depunerea moțiunii de cenzură, iar liderii să dea un vot în acest sens.

 

Batălia internă pentru funcții și ce vrea să facă Dîncu în PSD

 

O altă temă de discuții și de negociere în interiorul PSD în aceste zile este organizarea congresului și alegerea unei noi conduceri a partidului.

La acest moment, Marcel Ciolacu este singurul candidat anunțat oficial. Nume noi (și totodată vechi) care ar putea apărea în viitoarea structura de conducere a PSD ar cele ale lui Vasile Dîncu și Sorin Grindeanu.

O parte dintre liderii locali ai PSD care au fost marginalizați de actuala conducerea a PSD, mai exact Ionel Arsene (Neamț), Radu Moldovan (Bistrița) și Dumitru Buzatu (Vaslui) au încercat să-l promoveze și să-l susțină pentru șefia PSD pe fostul premier și actualul șef ANCOM Sorin Grindeanu. Sprijinit de cei trei lideri, acesta a încercat un miniturneu prin organizațiile PSD, însă fără a reuși să coopteze prea mulți adepți.

Organizațiile puternice din Oltenia și Muntenia (filialele PSD care au câștigat alegerile) s-au grupat însă în jurul lui Marcel Ciolacu. Cu sprijinul lui Paul Stănescu, Claudiu Manda, Gabriela Firea, Ciolacu ar avea șanse mari să fie validat șeful de drept al PSD, la viitorul congres.

Potrivit surselor din interiorul PSD, Marcel Ciolacu ar vrea să-i coopteze în echipa de conducere pe Sorin Grindeanu și Gabriela Firea pentru posturile de prim-vicepreședinți, iar Paul Stănescu va candida pentru secretar general.

O altă grupare în interiorul PSD care emite pretenții la șefia partidului este tandemul Eugen Teodorovici-Viorica Dăncilă. Teodorovici se gândește să candideze la șefia PSD, susțin sursele Hotnews.ro – ”într-un demers de imagine în partid în speranța că va reuși să-și negocieze un nou mandat de senator cu actuala conducere a partidului”. Acesta ar beneficia de sprijinul aripii conservatoare a PSD reprezentată de nume precum Șerban Nicolae, Cătălin Rădulescu, Titus Corlățean sau Ecaterina Andronescu.

În prezent, în interiorul PSD există o dispută pentru funcția de președinte al Consiliul Național al PSD. Radu Moldovan și Ionel Arsene s-au regrupat și suțin puternic revenirea lui Vasile Dîncu în PSD în postura de ideolog-șef al partidului. Mai exact, Dîncu vizează postul de președinte al Consiliul Național al PSD – funcție deținută în trecut de Adrian Năstase, din care sunt coordonate departamentele interne ale PSD, având atribuții în stabilirea strategiei și a programelor politice ale partidului.

Potrivit surselor HotNews.ro, Mihai Tudose și Claudiu Manda i-ar fi cerut lui Vasile Dâncu să-și asume șefia organizației PSD Cluj. ”Dacă tot își dorește așa de mult să se întoarcă și să fie activ, trebuie să se implice în conducerea unei organizații să vadă cum este, în loc să critice de pe margine”, i-ar fi transmis lui Dîncu cei doi lideri PSD.

Social-democrații urmează să discute la ședința Comitetul Executiv, care se va desfășura luni, despre data organizării congresului.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.