Acasă Externe Agenda Europeana Poluarea atmosferică: Majoritatea statelor membre ale UE nu sunt în grafic pentru...

Poluarea atmosferică: Majoritatea statelor membre ale UE nu sunt în grafic pentru a reduce până în 2030 poluarea atmosferică și impactul acesteia asupra sănătății

DISTRIBUIȚI

  155345 – 26062020 –    În urma evaluării primelor programe de măsuri adoptate de statele membre pentru controlarea emisiilor atmosferice, se constată că este necesară îmbunătățirea punerii în aplicare a noilor norme europene privind aerul curat. Statele membre trebuie să își intensifice eforturile în toate sectoarele pentru a se asigura că cetățenii lor pot respira un aer curat, prevenind astfel afecțiunile respiratorii și decesul prematur provocate de aerul poluat.

Comisarul UE pentru mediu, oceane și pescuit, Virginijus Sinkevičius, a declarat: „Acest raport transmite un mesaj clar. În întreaga Europă, prea mulți cetățeni sunt încă expuși la riscuri din cauza aerului pe care îl respiră. Avem nevoie de măsuri mai eficace pentru a reduce poluarea în numeroase state membre și pentru a combate emisiile atmosferice în toate sectoarele, inclusiv în agricultură, transporturi și energie. Acum este momentul cel mai propice pentru a schimba lucrurile: investițiile în asigurarea unui aer mai curat sunt investiții în sănătatea cetățenilor și în protejarea climei și reprezintă exact impulsul de care are nevoie economia noastră pentru a se redresa. Pe baza acestui raționament a fost conceput Pactul verde european, iar mediul înconjurător are nevoie tocmai de acest tip de logică.”

În conformitate cu primul raport al Comisiei de evaluare a punerii în aplicare a Directivei privind angajamentele naționale de reducere a emisiilor (Directiva NEC), care a fost publicat astăzi, majoritatea statelor membre riscă să nu își respecte angajamentele de reducere a emisiilor asumate pentru 2020 sau 2030. Deși unele state membre aplică bune practici care ar trebui să fie o sursă de inspirație pentru celelalte state membre, raportul evidențiază necesitatea unor măsuri suplimentare de reducere a poluării atmosferice. Comisia va continua să monitorizeze și să susțină eforturile naționale în acest sens, prin intermediul unor instrumente financiare și nefinanciare. Sunt necesare eforturi în special în domeniul agriculturii pentru a reduce emisiile de amoniac, care reprezintă problema de punere în aplicare cea mai frecventă și cea mai gravă în întreaga UE.

Punerea în aplicare efectivă a legislației privind aerul curat reprezintă o contribuție esențială la „un obiectiv ambițios de reducere a poluării la zero pentru un mediu fără substanțe toxice”, anunțat de Comisie în Pactul verde european și în inițiativele conexe. Trebuie să se consolideze și să se evalueze în continuare sinergiile cu politicile din domeniul climei și al energiei, inclusiv în conformitate cu abordarea din cadrul Pactului verde european.

Pe lângă acest raport privind punerea în aplicare, Comisia a publicat astăzi și analiza realizată de consultanți cu privire la programele naționale de control al poluării atmosferice și la proiecțiile de emisii ale fiecărui stat membru, precum și un raport orizontal la nivelul UE în care sunt reunite aceste informații.

            Context

Directiva privind angajamentele naționale de reducere a emisiilor, care a intrat în vigoare la 31 decembrie 2016, este principalul instrument legislativ de realizare a obiectivelor pentru 2030 ale programului „Aer curat pentru Europa”. Odată ce va fi pusă în aplicare pe deplin, directiva ar reduce cu aproape 50 % impactul negativ asupra sănătății al poluării atmosferice până în 2030 și ar aduce beneficii substanțiale pentru mediu și climă.

Directiva stabilește angajamentele naționale de reducere a emisiilor pentru perioada 2020-2029, precum și angajamente mai ambițioase pentru perioada de după 2030 în ceea ce privește cinci poluanți atmosferici importanți: oxizii de azot (NOx), compușii organici volatili nemetanici (COVnm), dioxidul de sulf (SO2), amoniacul (NH3) și particulele fine (PM2.5).

Respectarea angajamentelor de reducere a emisiilor pentru 2020 va fi verificată în 2022, atunci când vor fi disponibile inventarele emisiilor pentru 2020.

            Următoarele etape

Raportul privind punerea în aplicare a Directivei privind angajamentele naționale de reducere a emisiilor va fi completat ulterior, în cursul acestui an, prin a doua evaluare prospectivă privind aerul curat, în care vor fi prezentate rezultatele actualizate ale modelizării privind măsura în care UE și statele sale membre sunt în grafic pentru a-și îndeplini obiectivele privind aerul curat stabilite pentru 2030 și pentru anii următori.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.