Acasă Politic Întâlnire Iohannis-Barna, la Cotroceni: Alegerile locale, pensiile speciale și starea de alertă,...

Întâlnire Iohannis-Barna, la Cotroceni: Alegerile locale, pensiile speciale și starea de alertă, pe agendă discuțiilor

DISTRIBUIȚI
Foto:MediaStandard

155025 – 12062020 – Liderul USR, Dan Barna, spune că i-a cerut președintelui Klaus Iohannis spirijinul pentru propunerile legislative USR vizând pensiile speciale și desființarea secției de anchetare a magistrațiilor, pe agenda discuțiilor figurând însă și prelungirea stării de alertă și alegerile locale.

Cei doi s-au întâlnit, joi, la Palatul Cotroceni. Potrivit lui Barna, Iohannis i-a transmis că a cerut Guvernului să țină seama de nevoia de repornire a economiei în sensul renunțării la acele restricții care nu mai sunt în mod justificat necesare.

”În discuția de la Cotroceni, am vorbit și despre alegerile locale din toamnă, dar și despre prelungirea stării de alertă. I-am spus președintelui că, odată cu reluarea activităților economice, este foarte important ca părinții să aibă cui lăsa în grijă copiii. De aceea este utilă redeschiderea unităților de tip after-school, creșă sau grădiniță din zona privată”, a precizat liderul USR, pe Facebook.

În același timp, Barna i-a cerut președintelui să sprijine mai multe proiecte ale USR aflate în diverse faze de adoptare: legea privind înființarea Direcției de Investigarea a Infracțiunilor de Mediu (DNA-ul pădurilor), legea privind desființarea Secției speciale de investigare a magistraților, soluțiile noastre privind rezolvarea problemei pensiilor special

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.