155094 – 17062020 – Conf. univ. dr. Emilian Popovici, Vicepreşedintele Societăţii Române de Epidemiologie, a explicat, cu argumente statistice, cât de importantă este respectarea normelor sanitare și de distabțare impuse pentru a nu ajunge la blocarea sistemului de terapie intensivă, chiar din august, și susține prelungirea stării de alertă.
”Cu siguranță, cu toții ne dăm seama că suntem cu toții într-un război global, în care lipsește doar componenta militară. Componentele socială, sănătate, economice, toate celelalte sunt prezente și, totuși, într-un război din acesta global, unii vor un fel de permisie de a merge în vacanță, pe la noi, alții vor un armistițiu pentru a merge la mall, or asta înseamnă că nu înțeleg deloc situația sau aproape deloc situația în care ne aflăm”, a afirmat Popovici.
Vicepreşedintele Societăţii Române de Epidemiologie a subliniat că în prezent există doar două variante de comportament în fața noului coronavirus. ”Varianta a), în care măsurile sunt corect și populația urmează măsurile, și această variantă înseamnă număr scăzut de infecții, și varianta b), în care măsurile sunt insuficiente sau nu sunt urmate corect de populație, și asta înseamnă număr crescut de infecții. Varianta c) nu există. Variante originale nu există și nu se poate, cum se spune în jargon, fenta situația în niciun fel, pentru că acest virus te taxează”, a subliniat Emilian Popovici, în cadrul videoconferinţei online „Sănătate şi FARMA – Reacţia medicală la agresiunea pandemică”, organizată de grupul de presă Bursa.
”Vom intra în al doilea sezon de iarnă cu o populație foarte puțin imunizată postinfecțios și fără un vaccin”
În ceea ce privește gestionarea răspândirii noului coronavirus, vicepreşedintele Societăţii Române de Epidemiologie a apreciat capacitatea de reacție și acțiune a responsabililor la nivel central, însă consideră că au fost diferențe în teritoriu, iar acest aspect nu trebuie scăpat din vedere, remediat pe perioada verii, pentru a nu duce la neplăceri, în sezonul rece.
”Unele lucruri s-au văzut, altele nu s-au văzut și sunt destul de multe lucruri de pus la punct, atât la nivelul direcțiilor de sănătate publică, cât și la nivelul spitalelor, și acestea, în opinia mea, ar trebui să fie puse la punct pe perioada verii, pentru ca să putem să fim extrem de bine pregătiți în toamnă, când, odată cu răcirea vremii, se preconizează un potențial al doilea val, care nu știm cât de mare va fi. Reamintesc că la gripa spaniolă al doilea val pandemic a fost cel care a făcut ravagii, nu primul. Iar noi vom intra în al doilea sezon de iarnă cu o populație foarte puțin imunizată postinfecțios și fără un vaccin. Deci dacă vom intra cu un 5%, cu un 7%, cu 10 – 20% din populație imunizată postinfecțios, asta nu va însemna mare lucru, pentru că imunitatea colectivă este funcțională de la 60% în sus și devine deplin funcțională la 80%”, a subliniat vicepreşedintele Societăţii Române de Epidemiologie.
”Starea de urgență nu am să o discut, a fost clară, cu măsuri clare, populația a urmat măsurile preconizate în mare măsură, am trecut apoi la starea de alertă și aici apare problema pentru că aici e vorba de un soi de reglaj fin care trebuie făcut cu foarte multă înțelepciune”, a afirmat Emilian Popovici, care a detaliat aspectele care i se par important de parcurs.
”Cu toții știm că măsura degeaba este dată dacă nu e respectată”
”Noi în 15 mai am avut un număr bazal de reproducere undeva la 0,89. Eu nu mă orientez, ca epidemiolog, după numărul de infecții noi în fiecare zi, pentru că astea oscilează, în funcție de teste, în funcție de o serie de criterii, sunt importante și internările în ATI, dar alți indicatori sunt mai importanți, în opinia mea și unul dintre ei e acest număr bazal de reproducere. Am avut acest număr bazal de reproducere de 0,89 în 15 mai, am așteptat cu nerăbdare să treacă două săptămâni, respectiv corespunzătoare stării de alertă, și să vedem ce s-ar fi întâmplat în 29 mai. Nu s-a întâmplat în 29 mai, dar în 30 mai, acest R, după calculele pe care eu le primesc regulat de la statistician cu experiență de 18 ani în SUA, domnul Valentin Pârvu, deci o persoană absolut credibilă profesional, acest R a ajuns la 1. După 30 mai, a venit 1 iunie, când s-au deschis terasele. După terase, au urmat Rusaliile, care au însemnat prima socializare masivă a populației sau cea mai importantă socializare din ultimele luni. Acest R a urcat lent, dar progresiv, și a ajuns în data de 10 iunie la 1,1”, a explicat Popovici.
”Din aspectele astea, din faptul că s-au luat și alte măsuri de liberalizare, printre care deschiderea mallurilor, un alt loc de socializare important al românilor, la care se adaugă nerespectarea de către o serie dintre cetățeni pe fondul relaxării a măsurilor care s-au trasat – cu toții știm că măsura degeaba este dată dacă nu e respectată, ea nu poate să aibă efecte doar prin faptul să e pusă pe hârtie – acest R a ajuns nu la o valoare extrem de îngrijorătoare ca să spun așa, dar la o creștere pe care trebuie să o luăm în seamă și asta dacă ne raportăm la faptul că starea de alertă, în opinia mea, ca epidemiolog, trebuie prelungită. Că va fi prelungită pe două săptămâni sau mai mult, asta nu are așa mare importanță în momentul acesta, dar cu siguranță trebuie prelungită, altfel lucrurile pot să fie scăpate de sub control”, a spus Popovici.
Proiecție pentru 14 august, în două scenarii
În argumentare, vicepreşedintele Societăţii Române de Epidemiologie a prezentant o proiecție realizată pentru 14 august 2020, respectiv ce s-ar întâmpla dacă am avea un R de 0,8, respectiv de 1,2, de acum până în la acea dată.
”Dacă am avea un R de 0,8 care s-ar menține 0,8 până în 14 august, am avea în 14 august, 32 de pacienți în terapie intensivă. Dacă avea de acum un R de 1,2 până în 14 august, în 14 august am depăși cu 200 și ceva de pacienți numărul de pacienți internați în terapie intensivă, adică capacitatea maximă a sistemului de terapie intensivă, care s-ar bloca, cu toate efectele consecutive”, a detaliat Emilian Popovici.
Astfel, vicepreşedintele Societăţii Române de Epidemiologie a făcut apel la responsabilitate, pentru a menține cifrele la un nivel rezonabil și „pentru ca să nu ajungem în august să avem problema maximă, de care ne-am ferit până acum, și după aceea, în noiembrie, când temperaturile vor ajunge între 4 și 10 grade, să ne trezim cu încă o recrudescență a epidemiei, cu o creștere a transmisibilității, care să ne ducă la al doilea val și ceea ce s-ar putea întâmpla în cazul în care nu am controla lucrurile bine acum, ceea ce s-ar întâmpla în august, să ne împiedice și să punem la punct ceea ce avem de pus la punct în sistem pentru a putea să facem față în noiembrie problemelor care este foarte probabil, în opinia mea de epidemiolog, ca să apară”.
Executivul a adoptat marți o hotărâre de Guvern pentru prelungirea stării de alertă, pentru 30 de zile, pe întreg teritoriul României, măsură care urmează să fie supusă aprobării Parlamentului. În același timp, Cabinetul Orban a decis măsurile din al treilea val al relaxării restricțiilor. Sursa: Gandul.ro