155316 – 25062020 – Az – Buche – Vedi… Așa silabiseau școlarii din primele clase pe vremea când alfabetul era chirilic, adică literele și numele lor veneau dintr-o limbă străină. Cuvintele însă erau de-ale noastre, neaoșe. Multe dintre acestea nu se mai folosesc azi ori s-au păstrat numai în textele vechi sau în vorbirea bătrânilor din unele sate. Școlărește se numesc regionalisme și arhaisme.
Și totuși: mai știe astăzi careva dintre voi ce înseamnă copaie și la ce folosește? Sau de ce era nevoie de meliță și cum arăta aceasta? Sau dacă tilinca e o podoabă, un instrument muzical sau un nume de fată? Ei, știe cineva?
Sau pare a fi mai degrabă o limbă străină care cere un tălmaci? Sunt cuvinte care apar nu doar în cărți, fie ele de școală sau nu, dar te mai împiedici de ele și prin muzee, prin cântece, prin filme, prin concediile ori vacanțele de la țară. Pot să-ți iasă în cale unde nu te-aștepți și să te ia prin surprindere.
Multe sunt cuvinte folosite și folositoare la țară, dar deocamdată, noi, etnologi serioși de obicei, dar cu chef de joacă din când în când, o să vi le împărtășim doar pe acelea pe care le avem la îndemână. Le-am aflat de la bunici, mătuși, vecini, dar și din cărți, din munca de la muzeu, ori din cercetările de teren.
Am putea să o luăm metodic, ordonat, după alfabet, epuizând fiecare literă. Ca într-un adevărat dicționar! Sau putem s-o luăm pe sărite. E mai distractiv așa. Sărind dintr-o literă într-alta, cuvânt după cuvânt, am început de joi, 30 aprilie, cu A de la „acioaie”, iar azi am ajuns la I de la „Iele”, după ce v-am povestit animat și relaxat despre „baniță”, „cahlă”, „drâmbă”, „epizootie”, „fotă”, „glajă” și „hobel”. Povestea va continua până la capătul lumii literelor, ca apoi să o reluăm de la A la Z cu noi cuvinte potrivite pentru un dicționar ca un șotron. Pe care-l jucăm în echipă, ajutați atât de resurse lingvistice, cât și multimedia, cu bucuria de a descoperi cu fiecare nou (dar vechi) cuvânt cât de minunată și cuprinzătoare este limba română. Nu cea învățată la școală, ci aceea din amintirile, vocile, glumele, cântecele care îi dau viață cu adevărat.
AȘA CĂ vă așteptăm pe pagina noastră de Facebook (www.facebook.com/MuzeulTaranului), în fiecare joi, cu un nou cuvânt (din) vechi!
Dacă ați pierdut vreun cuvânt, le veți regăsi pe toate, pe canalul nostru de YouTube Muzeul Național al Țăranului Român, la care vă invităm să vă abonați, să dați share, like și să ne comentați.