155180 – 18062020 – Peste 42 de milioane de locuri de muncă sunt în joc în functie de rezultatul dezbaterilor din cadrul Consiliului European cu privire la Planul de redresare al UE.
Acesta este numărul de lucrători care se afla în șomaj temporar pe durata crizei cauzate de coronavirus, potrivit datelor Institutului Sindical European.
Înaintea reuniunii de vineri, Confederația Europeană a Sindicatelor (CES) afirmă că liderii au responsabilitatea de a salva cât mai multe dintre aceste locuri de muncă, prin adoptarea planului de redresare în valoare de 750 de miliarde de euro propus de Comisia Europeană.
Pe lângă salvarea locurilor de muncă, cifrele Comisiei Europene arată că investiția suplimentară va determina creșterea constantă a salariilor reale în următorul deceniu.
Într-un apel către liderii europeni, secretarul general al CES, Luca Visentini, a declarat:
„Planul de redresare are potențialul de a restabili în sfârșit încrederea în Europa, încredere pe care cetățenii au pierdut-o în timpul ultimei crize, determinând o diferență reală în viețile lucrătorilor atunci când aceștia au cea mai mare nevoie.
Dar sprijinul un este util dacă e doar pe hârtie. Banii trebuie să ajungă la timp la lucrători și companii pentru a produce o diferență reală.
Lucrătorii nu le vor mulțumi liderilor naționali pentru blocarea cu discuții interminabile a unui plan care le-ar putea salva locurile de muncă. Aceștia au responsabilitatea de a face ceea ce trebuie pentru a preveni o altă criză economică și socială prelungită care riscă să devină o criză politică pentru UE.
Planul de redresare este singurul mod de a garanta că Europa va fi mai dreaptă, mai ecologică și unită din aceste momente dificile.”
Numărul lucrătorilor aflați în șomaj temporar în fiecare stat membru este:
Franța: 11.3 milioane (47.8% din numărul total de lucrători)
Germania: 10.1m (26.9%)
Italia: 8.3m (46.6%)
Spania: 4 (24.1%)
Olanda: 1.7 (23.2%)
Austria: 1.3 (31.6%)
Belgia: 1.3 (31.5%)
Romania: 1 (15.3%)
Irlanda: 600,000 (30.8%)
Croatia: 500,000 (34.2%)
Suedia: 500,000 (11.1%)
Polonia: 400,000 (3.1%)
Slovenia: 300,000 (35.6%)
Republica Ceha: 200,000 (4.6%)
Danemarca: 200,000 (7.8%)
Luxemburg: 200,000 (44.4%)
Portugalia: 200,000 (5%)
Bulgaria: 100,000 (3.6%)
Finlanda: 100,000 (4.6%)
Slovacia: 100,000 (4.6%)
Sursa: ETUI Policy Brief no.7, 2020 ‘Ensuring fair short-time work – a European overview’ (Garantarea muncii de scurta durata echitabile – o imagine de ansamblu europeana) https://www.etui.org/sites/default/files/2020-06/Covid-19%2BShorttime%2Bwork%2BMüller%2BSchulten%2BPolicy%2BBrief%2B2020.07%281%29.pdf
DOCUMENTE:
Scrisoare deshisă adresată Președintelui României (ENGLEZĂ) (ROMÂNĂ) (.DOC)