155104 – 17062020 – În urma a 39 de percheziții efectuate în această dimineață în județele Sibiu, Teleorman și Hunedoara, a fost destructurată o grupare infracțională bănuită că ar fi înșelat peste 4.000 de persoane cărora le-ar fi promis obținerea de locuri de muncă în străinătate.
La data de 17 iunie a.c., polițiștii specializați în investigarea criminalității economice din Sibiu și procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Sibiu au efectuat 39 de percheziții domiciliare în județele Sibiu (37), Teleorman (1) și Hunedoara (1) într-o cauză penală ce are ca obiect săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat și înșelăciune în formă continuată cu consecințe deosebit de grave.
Perchezițiile domiciliare au vizat atât locuințe private, cât și 13 sedii de societăți comerciale din județele amintite, ancheta vizând, în prezent, 98 de persoane fizice și juridice.
Din cercetările efectuate în cauză au rezultat indicii că, în perioada februarie 2014 – prezent, în municipiul Sibiu ar fi fost înființate mai multe societăți comerciale, administrate de aceleași persoane, având ca obiect principal de activitate plasarea forței de muncă în străinătate, cu intenția desfășurării de activități ilicite prin inducerea în eroare a persoanelor de bună-credință.
Persoanele angrenate în activitatea infracțională ar fi postat anunțuri pe diferite site-uri de profil din România prin care ar fi promis un loc de muncă avantajos în străinătate, convingându-i telefonic pe cei interesați să se prezinte la sediul din municipiul Sibiu unde, contra unei sume de bani cuprinse între 400 – 700 de lei, ar fi oferit garanția unui loc de muncă.
În realitate, cei în cauză nu ar fi întreprins nicio activitate în scopul obținerii de locuri de muncă, urmărind doar obținerea de câștiguri ilicite.
Prin acest mod de operare, ar fi fost prejudiciate peste 4.000 de victime, valoarea sumelor încasate ilicit depășind 2.000.000 de lei. În cauză, sunt indicii că numărul victimelor este de peste 10.000 de persoane.
În urma acțiunilor desfășurate în cursul acestei dimineți, la sediile I.P.J. Sibiu și D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Sibiu au fost aduse în vederea audierii 90 de persoane având calitatea de suspect și 40 de persoane având calitatea de martor.
De asemenea, din locațiile vizate au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor și administrării probatoriului în cauză peste 200.000 de lei, documente, zeci de telefoane mobile și suporturi de stocare.
Acțiunile polițiștilor și procurorilor sibieni au beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul I.P.J. Sibiu, I.P.J. Teleorman și I.P.J. Hunedoara și al jandarmilor, precum și al polițiștilor din cadrul B.C.C.O. Alba – Iulia, S.C.C.O. Sibiu, S.C.C.O. Hunedoara și S.C.C.O. Teleorman.
GCS: 250 noi