155026 – 12062020 – Președintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop, reprezentantul României la OMS, Alexandru Rafila şi managerul Institutului Național „Matei Balș”, Adrian Streinu Cercel au răspuns, joi, la Pitești, întrebării cum va arăta viața după epidemia de COVID.
Președintele Academiei a subliniat importața medicilor și profesorilor
Ioan Aurel Pop, preşedintele Academiei Române, a vorbit în cadrul unui simpozion despre pandemie şi ultimele luni în care România a luptat cu coronavirusul. Acesta a punctat că perioad de față a arătat cât de importanţi sunt medicii şi profesorii pentru societate, dar şi cât de dor poate să ne fie de bătrânii noştri.
„Dintr-o dată, am văzut că toţi medicii şi alt personal medical, de la cel mai tânăr învăţăcel până experimentatul profesor universitar sau şef de clinică, ne sunt indispensabili, fie şi numai pentru faptul că – dincolo de meşteşugul lor dumnezeiesc – ne încurajează şi ne alină în mijlocul infernului, nu mănâncă şi nu beau, nu-şi văd soţiile şi soţii, copiii şi nepoţii, de dragul salvării noastre”, a spus Ioan Aurel Pop.
Academicianul a vorbit despre cât de uşor am învăţat „să vorbim altfel decât româneşte”, amintind de noile cuvinte care au intrat în uz aşa cum sunt „coronavirus”, „carantinare”, „izoletă”,„”termometrare”, „termoscanare”, „comorbidităţi” sau „asimptomatic”.
Preşedintele Academiei Române a menţionat că „lumea se schimbă mereu, dar nu trebuie s-o lăsăm să se schimbe oricum”, pentru că noua pandemie „ne poate învăţa să preţuim esenţele şi să ignorăm, să părăsim balastul de prisos”.
Alexandru Rafila a punctat că acest moment ne-a readus aminte de importanța igienei
Alexandru Rafila a completat că lumea după pandemie ar trebui să se gândească mai mult la sănătatea comunităţilor, iar noi ca ţară, în sfârşit, am învăţat spălatul pe mâini.
Totodată, expertul OMS spune că s-a vorbit prea mult despre redeschiderea mall-urilor, a sălilor de fitness sau a sălilor de jocuri de noroc, dar prea puţin despre redeschiderea şcolilor.
„Noi dacă reluăm activităţile economice, culturale, educative trebuie să le şi continuam. Nu mai trebuie să le întrerupem. Noi pentru asta trebuie să ne pregătim în această vară. Să ne educăm copii, să se antreneze, să se educe cei care lucrează în diverse sectoare încât să nu mai oprim activităţile economice, să reluăm şcolile, universităţile şi să putem să desfăşurăm o activitate apropiată de normal”, a punctat Alexandru Rafila.
Adrian Streinu Cercel afirmă că trebuie să rămânem circumspecți
Analizând situaţia după cele trei luni de coronavirus, Adrian Streinu Cercel, managerul Institutului Național „Matei Balș”, spune că lucrurile în România au evoluat, însă în continuare nu avem voie să ne jucăm de-a pandemia pentru că „pandemia nu iartă”.
„Eforturile au fost fantastice. Suntem într-un moment de cumpănă în care putem să dam cu piciorul la tot ce s-a făcut până acum sau putem să avem înţelepciunea cea de pe urmă. Rugămintea mea este să avem înţelepciunea necesară şi să ne ferim noi pe noi, pentru că nu ne fereşte nimeni. Dacă vă feriţi pe voi, atunci îi feriţi şi pe cei dragi. De aici încolo toată problema vă aparţine”, a concluzionat Adrian Streinu Cercel despre cum va fi lumea post-COVID. – sursa: Gandul.ro