155338 – 26062020 – Guvernul României salută aniversarea a 75 de ani de la semnarea, la 26 iunie 1945, la San Francisco, a Cartei Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), document fundamental pentru organizarea politică a relaţiilor internaţionale, după experienţa tragică a celui de Al Doilea Război Mondial.
Valoarea documentului fondator a fost dovedită pe parcursul celor 75 de ani prin contribuția majoră la stabilitatea și pacea internaționale, la dezvoltarea economică, la promovarea drepturilor omului, a democrației și statului de drept, consolidând patrimoniul de valori naționale al celor 193 de state membre ONU.
Aderarea României la ONU, în 1955, a fost rezultatul aspiraţiei naţionale pentru valorile universale ale Organizației, în concordanță cu interesele României pentru consolidarea profilului său politic în plan bilateral, regional și multilateral, contribuind, pe baza expertizei și a experienței, la întărirea păcii și securității în lume și la dezvoltarea socio-economică.
Dubla aniversare, a 75 de ani de la semnarea Cartei ONU și a 65 de ani de când România a devenit stat membru al Organizației, oferă Guvernului României ocazia de a reitera atașamentul față de obiectivele și valorile organizației, hotărârea de a contribui constant la eforturile internaționale de promovare a acestora.
Informaţii suplimentare
Succesoare a Ligii Națiunii, de la a cărei înființare aniversăm anul acesta 100 de ani, Organizația Națiunilor Unite a fost creată odată cu semnarea Cartei ONU de către delegaţi ai 50 de state, pe 26 iunie 1945, la Conferinţa de la San Francisco. Carta ONU a intrat în vigoare la 24 octombrie 1945, dată considerată oficial Ziua Naţiunilor Unite, când a fost ratificată de SUA, Franța, China, Marea Britanie, Uniunea Sovietică și de majoritatea celorlalți semnatari.
La 14 decembrie 1955, Adunarea Generală a ONU a decis, prin rezoluţia A/RES/995 (X), primirea României în ONU, alături de alte 15 state.