155276 – 23062020 – Cursurile de formare a cadrelor didactice organizate în cadrul proiectului „Curriculum Relevant, Educație Deschisă pentru toți” – CRED continuă, iar luna iunie 2020 marchează o premieră în procesul de formare.
La începutul lunii iunie, 199 de grupe de cadre didactice, din toate regiunile țării – dintre care 84 din învățământul primar și 115 din învățământul gimnazial – au demarat cursurile de formare continuă acreditate, nivel II, în cadrul CRED. Premiera constă în faptul că toate aceste grupe, mai exact peste 4.500 de cadre didactice, vor participa exclusiv online la cursurile CRED, în conformitate cu noile reglementări din sistemul educațional românesc, adoptate în contextul pandemiei cauzate de noul coronavirus.
Anterior prezentei etape de formare, anume în intervalul februarie – mai 2020, 311 grupe de cursanți – dintre care 134 din nivelul de învățământ primar și 177 de grupe din învățământul gimnazial – au trecut cu succes de etapa de evaluare finală, după ce, din luna aprilie, au realizat tranziția totală de la cursuri desfășurate în sistem blended-learning (față în față și online) către cursuri de formare organizate exclusiv online. Continuarea în mediul virtual a cursurilor de formare a fost posibilă datorită ordinului de ministru numărul 3.845/27.03.2020, conform căruia a fost aprobată desfășurarea activităților de formare continuă din sistem blended-learning în sistem exclusiv online.
Pe întreg parcursul activităților de formare online, experții din cadrul Ministerului Educației și Cercetării asigură monitorizarea externă a activităților de formare și a evaluării finale a cursanților.
Până în prezent, în cadrul proiectului CRED, au fost formate 17.752 de cadre didactice. Mai precis, cursul acreditat de formare continuă, nivelul II, a fost absolvit cu succes de 9.694 de cadre didactice din învățământul primar și 8.058 de cadre didactice din învățământul gimnazial, care au fost astfel pregătite și pentru desfășurarea, optimă și în condiții de eficiență, a activității didactice la distanță. Stau mărturie declarațiile participanților la cursurile de formare CRED, printre care cea a doamnei Corina Dan, profesor de Limba Engleză la Școala „Alexandru Ioan Cuza” din Brăila:
„Un curs în care am învățat multe lucruri și care îmi vor fi deosebit de utile pentru perioada care va urma. O altă caracteristică deosebită a cursului ar fi modul de organizare care, cumva, m-a „obligat” să exersez, ceea ce a fost în avantajul cursanților. Informațiile bine structurate și organizate, lecțiile online, posibilitatea de a exersa în echipă și de a învăța și de la colegi, forumul, materialele video prezentate în mod profesionist, înregistrările lecțiilor la care avem acces – totul a fost util pentru dezvoltarea abilităților de a utiliza instrumentele online în procesul educativ și mai ales la clasă. Cred că aceste deprinderi formate și consolidate acum și aceste materiale vor fi utile și în viitor, deschizându-se o perioadă inovatoare în învățământul românesc”.
În cadrul proiectului CRED, vor fi formate, în total, 55.000 de cadre didactice din învățământul preuniversitar, acestea având astfel oportunitatea de a participa la programe de formare continuă acreditate, adaptate nevoilor lor reale/actuale, atât din perspectiva implementării curriculum-ului, cât și din cea a formării/dezvoltării competențelor cheie digitale, esențiale în vederea desfășurării activităților didactice, mai ales în perioada pe care o traversăm.