Acasă Externe Agenda Europeana Trebuie mai multe eforturi pentru a transpune normele UE privind drepturile victimelor...

Trebuie mai multe eforturi pentru a transpune normele UE privind drepturile victimelor și ordinul european de protecție

DISTRIBUIȚI

154668 – 19052020 – Comisia Europeană a publicat recent rapoartele privind punerea în aplicare a Directivei privind drepturile victimelor și a Directivei privind ordinul european de protecție. Aceste două rapoarte evaluează și analizează măsurile naționale de punere în aplicare a directivelor.

În temeiul Directivei privind drepturile victimelor, victimele criminalității au dreptul la protecție, la sprijin și la accesul la justiție. Directiva privind ordinul european de protecție (OEP) permite protecția extinsă a persoanelor aflate în pericol care călătoresc sau se mută în altă țară din UE. Rapoartele arată că statele membre ale UE trebuie încă să depună multe eforturi pentru a exploata întregul potențial al acestor instrumente.

Didier Reynders, comisarul pentru Justiție: ”Ne aflăm în mijlocul unei crize în materie de sănătate publică, dar, desigur, oamenii cad în continuare victime infracțiunilor. De fapt, din păcate, pe durata pandemiei am înregistrat creșteri semnificative ale unor forme de criminalitate, cum ar fi violența domestică, criminalitatea informatică sau infracțiunile motivate de ură. Acest lucru ne reamintește cu tărie faptul că este întotdeauna esențial să le asigurăm victimelor drepturi solide. Chiar și în vremuri de criză, nu trebuie să uităm de drepturile fundamentale ale oamenilor. Fac apel la statele membre să depună mai multe eforturi pentru a se asigura că drepturile victimelor sunt respectate în mod corect în întreaga UE”.

În majoritatea statelor membre au fost identificate deficiențe în ceea ce privește punerea în aplicare a unor drepturi esențiale, cum ar fi accesul la informații, serviciile de sprijin și protecția în conformitate cu nevoile individuale ale victimelor. Ordinele europene de protecție sunt încă utilizate rar, în principal din cauza lipsei de informare cu privire la instrument și din cauza insuficienței mecanismelor naționale de protecție. Comisia va adopta în curând o strategie a UE în domeniul drepturilor victimelor (2020-2025).

Rapoartele de punere în aplicare pot fi găsite online pe pagina cu privire la drepturile victimelor.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.