154789 – 27052020 – Secretarul de stat pentru afaceri europene Iulia Matei a participat, la 26 mai 2020, la reuniunea informală a miniștrilor și secretarilor de stat pentru afaceri europene din statele membre UE, desfășurată prin sistem videoconferință, anunță MAE.
Principalul subiect al agendei a fost discutarea măsurilor adoptate la nivelul UE și al statelor membre în gestionarea pandemiei Covid-19, precum și coordonarea măsurilor de relaxare a restricțiilor. De asemenea, reuniunea a oferit prilejul unui schimb de opinii cu privire la procesul de relansare economică, în perspectiva publicării de către Comisia Europeană a propunerilor relevante în acest sens. Au fost abordate, în context, și aspecte de interes vizând perspectivele Conferinței privind viitorul Uniunii. Totodată, Comisia Europeană a informat cu privire la stadiul pregătirii raportului anual privind statul de drept în UE.
În cadrul intervenției sale, secretarul de stat Iulia Matei a subliniat că “lecțiile învățate“ dobândite în gestionarea crizei COVID-19 ar trebui valorificate, inclusiv în discuțiile privind viitorul Uniunii, cu scopul identificării celor mai eficiente instrumente și mecanisme de întărire a cooperării la nivel UE și între statele membre.
Oficialul român a accentuat necesitatea unei abordări axate pe unitate, solidaritate și evitarea creării de diviziuni între statele membre în conturarea viitoarelor instrumente și mecanisme. Secretarul de stat Iulia Matei a arătat că, din viziunea României, este importantă, în primul rând, revitalizarea Pieței Unice, inclusiv în perspectiva continuării investițiilor în infrastructură, creșterea rezilienței în domeniul sănătății, precum și finanţarea cercetării și inovării în noul context.
Secretarul de stat a făcut, totodată, referire la importanța pe care noul buget european o deține în susținerea obiectivelor din viitoarea Strategie de relansare. În context, a reafirmat susținerea României pentru un buget european consistent, dar în același timp flexibil, care să permită atât implementarea principalelor obiective asumate la nivelul UE, cât și o recuperare economică și socială durabilă. Totodată, demnitarul român a pledat pentru menținerea, în continuare, în viitorul buget a unui rol central pentru Politica de Coeziune și Politica Agricolă Comună, aceste politici dovedindu-și eficiența în gestionarea crizei. În contextul discuțiilor, secretarul de stat Iulia Matei a evidențiat importanța unui acord rapid și de calitate cu privire la viitorul buget european care să permită continuarea implementării programelor de finanțare la nivel UE.
Cu referire la cel de-al doilea subiect aflat pe agenda reuniunii, secretarul de stat a exprimat sprijinul deplin al României pentru exercițiul Comisiei Europene de elaborare a unui raport anual privind situația statului de drept la nivel UE, ca instrument general aplicabil tuturor statelor membre, bazat pe criterii și proceduri obiective de evaluare.