Acasă Uncategorized OUG pentru modificarea unor acte normative cu incidență în domeniul managementului situațiilor...

OUG pentru modificarea unor acte normative cu incidență în domeniul managementului situațiilor de urgență și al protecției civile

DISTRIBUIȚI

 154626 – 15052020 – Guvernul a aprobat o ordonanță de urgență pentru modificarea și completarea unor acte normative cu incidență în domeniul managementului situațiilor de urgență și al protecției civile.

Prin acest act normativ este definită clar starea de alertă, legislația subsecventă din acest domeniu fiind pusă astfel în concordanță cu deciziile Curții Constituționale, dar și cu realitatea cotidiană.

Ordonanța de Urgență inițiată de Ministerul Afacerilor Interne reglementează din punct de vedere legislativ răspunsul la o situație de urgență de amploare și intensitate deosebite, determinată de unul sau mai multe tipuri de risc, constând într-un ansamblu de măsuri cu caracter temporar, proporționale cu nivelul de gravitate manifestat sau prognozat al acesteia și necesare pentru prevenirea și înlăturarea amenințărilor iminente la adresa vieții, sănătății persoanelor, mediului înconjurător, valorilor materiale și culturale importante ori a proprietății.

Astfel, se reglementează mecanismul de declarare, prelungire și încetare a stării de alertă la nivel local, județean sau național prin hotărâri ale comitetelor pentru situații de urgență, fiind stabilite și criteriile care trebuie analizate pentru fundamentarea unor astfel de decizii, precum amploarea și intensitatea situației de urgență, densitatea demografică în zona afectată, infrastructura existentă în zona afectată.

Prin actul normativ sunt aduse clarificări în ceea ce privește conținutul hotărârilor comitetelor pentru situații de urgență.

Aceste hotărâri trebuie să cuprindă inclusiv măsuri pentru creșterea capacității de răspuns, asigurarea rezilienței comunităților și diminuarea impactului tipurilor de risc, condițiile concrete de aplicare a acestor hotărâri și destinatarii măsurilor.

O altă modificare majoră se referă la Comitetul Național pentru Situații de Urgență. Concret, Comitetul național va funcționa sub conducerea nemijlocită a prim-ministrului în calitate de președinte și va avea trei vicepreședinți: ministrul Afacerilor Interne, ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației și secretarul de Stat, șef al DSU.

Hotărârile prin care se declară, se prelungește sau încetează starea de alertă, precum și cele prin care se stabilește aplicarea unor măsuri pe durata stării de alertă, la nivel național sau pe teritoriul mai multor județe, se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, iar cele prin care se declară, se prelungește sau încetează starea de alertă, precum și cele prin care se stabilește aplicarea unor măsuri pe durata stării de alertă, la nivel județean sau al municipiului București, se publică în Monitorul Oficial al autorității administrativ-teritoriale respective și intră în vigoare la data publicării.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.