Acasă Life Noaptea Privighetorilor – ediţia 2020

Noaptea Privighetorilor – ediţia 2020

DISTRIBUIȚI

 154767 – 26052020     – Societatea Ornitologică Română (SOR) organizează, pe data de 30 mai, a 8-a ediţie a evenimentului Noaptea Privighetorilor. Cel mai relaxant duel dintre păsări şi oameni se desfăşoară, în acest an, în condiţii speciale, doar în mediul online, pe pagina de Facebook a Societăţii Ornitologice Române şi pe paginile sucursalelor din Cluj, Sibiu şi Iaşi.

Noaptea Privighetorilor este un eveniment prin care Societatea Ornitologică Română aduce oamenii în contact cu păsările şi natura prin intermediul muzicii. Este un tribut adus artei şi naturii deopotrivă.

„Reţeta evenimentului rămâne aceeaşi ca în anii trecuţi. Chiar dacă nu ne putem întâlni în natură din cauza măsurilor de restricţie impuse de autorităţi, tot ne vom bucura de păsări şi muzica lor, doar că, de data aceasta, doar în mediul online. Printre activităţile pe care le-am pregătit iubitorilor de natură şi înaripate se numără un tur ornitologic virtual în care vom descoperi păsările comune pe care le putem vedea în oraş. După ce vom ascula şi afla informaţii inedite despre ele, vom încerca să le dăm replica printr-un concert de muzică clasică. Unele dintre ariile pe care le vor interpreta 9 artişti din Bucureşti şi din Cluj sunt opere inspirate de păsări. Evenimentul online va cuprinde şi o demonstraţie de pictură în acuarelă dedicată atât copiilor, cât şi celor mari”, a declarat coordonatorul proiectului Noaptea Privighetorilor, Dora Domşa.

Ideea evenimentului a pornit din Marea Britanie. Pe 19 mai 1924, violoncelista Beatrice Harrison a convins postul de radio BBC să realizeze prima transmisiune în direct a unui duet dintre artistă şi privighetorile din grădina ei. În timp ce interpreta arii din muzica clasică, Harrison era acompaniată de trilurile păsărilor. Experimentul a avut succes în rândul ascultătorilor, concertul reluându-se ani la rând, iar Beatrice primind peste 50.000 de scrisori de felicitare de la ascultători.

Privighetoarea, pasărea care a inspirat denumirea evenimentului, are un repertoriu foarte bogat. Poate să producă peste 1.000 de sunete diferite, comparativ cu doar cele 340 ale ciocârliei şi aproape 100 ale mierlei. Acest lucru este posibil datorită faptului că partea creierului responsabilă de crearea sunetului este mai mare la privighetoare decât la alte păsări.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.