154654 – 18052020 – Poliţia de Frontieră Română va participa la Operaţiunea Comună „POSEIDON 2020”, organizată de Agenţia Europeană pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă (FRONTEX), cu nava maritimă de patrulare MAI 1103 din cadrul Gărzii de Coastă, care va fi detaşată în Marea Egee timp de 3 luni. În data de 18.05.2020, nava MAI 1103 a plecat în misiune din Portul Mangalia, de la sediul Grupului de Nave Mangalia.
În perioada 18.05-14.08.2020, Poliţia de Frontieră Română va participa, conform angajamentelor asumate de România ca stat membru al UE, la Operaţiunea „POSEIDON 2020″, organizată sub egida FRONTEX, prin detaşarea navei maritime de patrulare MAI 1103 – proiect P-157 din cadrul Gărzii de Coastă.
Nava maritimă de patrulare a Poliției de Frontieră Române şi cele două echipaje, aflate prin rotație la bordul acesteia, vor îndeplini misiuni de patrulare, supraveghere, de căutare şi salvare în Marea Egee timp de 3 luni, alături de mijloacele tehnice şi echipajele celorlalte state membre U.E. participante la operaţiune.
De asemenea, în cadrul aceleiaşi operaţiuni comune, Poliţia de Frontieră va detaşa în cadrul Centrului Internaţional de Coordonare – I.C.C. din Pireu doi ofiţeri de legătură, care vor menţine permanent legătura între nava maritimă detaşată de P.F.R. pe teritoriul Greciei şi Centrul Operaţional de Coordonare al I.G.P.F, precum şi între nava maritimă şi reprezentanţii Sectorului Operaţiuni Maritime din cadrul Agenţiei FRONTEX.
Obiectivul principal al Operaţiunii Comune „POSEIDON 2020” este de a oferi suport autorităţilor elene în supravegherea şi controlul la frontierele maritime ale Uniunii Europene, precum şi de căutare şi salvare a persoanelor aflate în dificultate pe mare la frontiera externă a Uniunii Europene.
Scopul este derularea de măsuri comune pe linia gestionarii fluxului migraţionist la frontierele maritime ale spaţiului comunitar, intervenția în cazurile de căutare şi salvare a persoanelor aflate în dificultate pe mare (Search and Rescue), creşterea operativităţii schimbului de date şi informaţii între autorităţile implicate în operațiune, precum şi un schimb eficient de experienţă și de bune practici între poliţiştii de frontieră europeni.
Activitatea este o continuare a operaţiunilor organizate de Agenţia FRONTEX pentru gestionarea fluxurilor de migraţie ilegală, în cadrul cărora Poliţia de Frontieră Română a avut o contribuţie semnificativă, atât din punct de vedere al mijloacelor tehnice, cât şi din punctul de vedere al numărului, al profilurilor şi al profesionalismului experţilor detaşaţi, aprecierile venind atât din partea autorităţilor de frontiera europene, cât şi din partea Agenţiei Frontex.