154802 – 28052020 – A fost adoptată Hotărârea privind aprobarea programului de măsuri pentru atingerea stării ecologice bune a regiunii marine Marea Neagră.
Directiva Cadru Strategia pentru mediul marin (2008/56/CE), transpusă în legislația națională prin Ordonanța de urgență a Guvernului 71/2010 privind stabilirea strategiei pentru mediul marin, are ca obiectiv atingerea sau menținerea stării ecologice bune a mediului marin în toate regiunile marine UE, inclusiv Marea Neagră. Pentru îndeplinirea acestui deziderat, statele membre, inclusiv România, trebuie să adopte și să implementeze programul de măsuri, elaborat conform directivei.
Programul de măsuri pentru atingerea stării ecologice bune a regiunii marine Marea Neagră este structurat, conform ghidului de raportare elaborat de Grupul DIKE al Comisiei Europene, în măsuri existente, măsuri noi și excepții.
Din cele 29 de măsuri noi, 16 măsuri sunt măsuri comune cu Bulgaria și au fost stabilite în cadrul unui proiect finanțat de Comisia Europeană, prin care s-a acordat asistență tehnică celor două state membre în procesul de implementare al directivei.
Printre cele 29 de măsuri noi ce vor conduce la atingerea stării ecologice bune a mediului marin putem menționa:
– Întărirea controlului privind folosirea zonelor de curățare a navelor în porturi;
– Realizarea registrului de zgomot impulsiv la litoralul românesc al Mării Negre;
– Elaborarea unor norme specifice privind nivelul de zgomot produs de motoarele navelor/ambarcațiunilor, în special acelora care navighează în arii marine protejate;
– Crearea capacităţilor necesare pentru operaţiunile de salvare a cetaceelor rănite sau bolnave, susținerea activităților de intervenție în cazul cetaceelor eșuate moarte și pregătirea unui cod de conduită care să guverneze funcţionarea centrelor sau a laboratoarelor implicate în această activitate;
– Stabilirea şi administrarea zonelor protejate pentru cetacee, în corespondenţă cu zonele care servesc cetaceelor ca habitate şi/sau care le asigură importante resurse de hrană;
– Protejarea speciilor marine de pasaj, ielcovanul (Puffinus yelkouan) și subspecia mediteraneană a cormoranului moțat (Phalacrocorax aristotelis desmarestii), precum și a celorlalte specii importante de păsări protejate incluse în Formularul standard al sitului Natura 2000, ROSPA 0076 Marea Neagră;
– Crearea de rețele coerente și reprezentative de Arii Marine Protejate care includ Ariile Marine Protejate din România și Bulgaria, inclusiv planurile de management. Controlul sporit al activităților reglementate în Ariile Marine Protejate;
– Realizarea hărților de risc pentru habitatele din ariile marine protejate Natura 2000;
– Armonizarea documentațiilor de amenajarea teritoriului și de ubanism cu Planul de amenajare a spațiului maritim în vederea susținerii măsurilor de protecție și conservare a speciilor și habitatelor;
– Evaluarea funcțiilor și serviciilor ecosistemice;
– Introducerea etichetării ecologice (pe baza etichetelor ecologice relevante existente) în acvacultură;
– Identificarea zonelor de acumulare a deșeurilor din material plastic din mediul marin și elaborarea unui plan de acțiune în vederea depoluării acestora;
– Realizarea unui plan de acțiune comun pentru detectarea timpurie și atenuarea și evaluarea impactului speciilor non indigene;
– Elaborarea/actualizarea planurilor de management pentru Ariile Marine Protejate în conformitate cu cerințele Directivei Cadru Strategia pentru mediul marin;
– Stimularea practicilor “prietenoase cu mediul“ prin utilizarea vaselor de pescuit cu lungime mai mică de 10 m și care nu folosesc echipamente remorcate (pescuit la scară redusă);
– Dezvoltarea planului multianual regional de management pentru stocurile de pești vizate;
– Definirea și reevaluarea perioadelor și zonelor de prohibiție pentru speciile de pești – stocuri de pești;
– Gestionarea și reducerea surselor difuze de poluare.
Prin implementarea celor 29 de măsuri noi se urmărește atingerea stării ecologice bune a Mării Negre, respectiv protecția și conservarea diversității ecologice marine prin reducerea și eliminarea presiunilor generate de către activitățile maritime. În implementarea acestor măsuri de protecție vor fi implicate toate autoritățile care au activități maritime în Marea Neagră.