154547 – 11052020 – Guvernul a adoptat în ședința de astăzi un proiect de lege care conține măsurile care ar urma să intre în vigoare după 15 mai. Autoritățile vor ca România să intre în stare de alertă după 15 mai. Proiectul trebuie să fie însă aprobat și în Parlament, unde poate suferi modificări.
La sfârşitul şedinţei de guvern Ionel Dancă a prezentat măsurile luate:
“Guvernul condus de premierul Ludovic Orban a adoptat un proiect de lege pentru protejarea vieții cetățenilor și a sănătății persoanelor fizice în perioada următoare. Pentru reglementarea situației de alertă, care va fi instituită după încetarea stării de urgență și în absența unor reglementări clare de lege, în acest context, atât viața românilor, cât și sănătatea lor fizică ar putea fi puse în pericol. De aceea, Guvernul s-a reunit astăzi în ședință de guvern pentru adoptarea acestui proiect de lege care a fost transmis Parlamentului pentru dezbatere și adoptare în regim de urgență. O să vă prezint câteva dintre prevederile acestui proiect de lege. În mare parte sunt chestiuni care au fost reglementate pe perioada stării de urgență, care vor fi continuate pe perioada stării de alertă și care necesită o reglementare la nivel de lege adoptată în Parlament.
Astfel, dincolo de dispozițiile generale care descriu cadrul în care se vor aplica aceste măsuri, sunt prevăzute reglementări în ceea ce privește desfășurarea unor activități economice și sociale în acest context. În domeniul economic, potrivit acestor prevederi, va fi permisă organizarea activităților de comercializare a produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice care nu presupune rămânerea clienților în spațiile destinate acestui scop, așa cum sunt cele de tipul drive-in, room service sau livrare la clienți. Tot în domeniul economic, pe perioada stării de alertă se pot suspenda activitățile de comercializare cu amănuntul și serviciile în centrele comerciale, cu câteva excepții în cazul cărora sunt permise astfel de activități, respectiv vânzarea produselor electronice și electrocasnice, dacă operatorii economici asigură livrarea acestora la domiciliu. De asemenea, este permisă activitatea desfășurată de operatorii economici din centrele comerciale care au accesul asigurat direct din exteriorul incintei și este întreruptă comunicarea cu restul complexului. Aici sunt prevăzute câteva excepții pentru operatorii economici care își desfășoară activitățile în centre comerciale, precum cele legate de îngrijire personală, curățătorie, cabinete stomatologice, optică medicală și altele.
În domeniul sănătății se păstrează prevederea actuală și este instituită la nivelul acestui proiect de lege, pe durata stării de alertă, posturile vacante sau temporar vacante din cadrul Ministerului Sănătății și unităților aflate în subordinea acestui minister pot fi ocupate de către personal contractual fără organizarea concursului, dacă durata angajării nu depășește perioada stării de alertă. Tot în domeniul sanitar, potrivit acestui proiect de lege, pe durata stării de alertă se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile publice închise, spațiile comerciale, mijloace de transport în comun și la locul de muncă.
De asemenea, tot în domeniul sanitar, autoritățile pot plafona prețurile la medicamente, vaccinuri, dezinfectanți, insecticide, dispozitive medicale și alte materiale sanitare pe perioada stării de alertă. În domeniul muncii și protecției sociale, valabilitatea Contractelor Colective de Muncă se prelungește pe perioada stării de alertă, precum și pentru o perioadă de 90 de zile de la încetarea acesteia.
O măsură extrem de importantă pentru a asigura organizarea eficientă a activităților de muncă pentru personalul angajat în instituțiile publice centrale și locale, dar și în cadrul companiilor naționale la care capitalul social este deținut integral sau majoritar de stat, cu un număr mai mare de 50 de salariați, în cadrul acestor entități se instituie obligația de a organiza programe individualizate de muncă, fără a interveni în această situație pe măsurile legate de chestiuni prevăzute în Codul Muncii, astfel încât între salariați să se asigure existența unui interval de o oră la începerea și la terminarea programului de muncă, într-o perioadă de trei ore. Practic, se instituie obligația autorităților de a organiza programe individualizate de muncă pentru angajații din cadrul acestor instituții. De asemenea, pe perioada stării de alertă, autoritățile competente pot dispune măsuri de protecție și prevenție pentru angajații aflați în situații vulnerabile. Tot în domeniul muncii și în domeniul organizării activităților de muncă în cadrul instituțiilor publice, instituțiile și autoritățile pot angaja personal fără concurs, în funcție de nevoile determinate de prevenirea și combaterea situației care a generat starea de alertă, pe durată determinată de 6 luni.
În domeniul transporturilor sunt prevăzute reglementări care permit autorităților impunerea unor măsuri restrictive în ceea ce privește derularea transportului aerian, naval, rutier sau feroviar prin ordin comun al ministrului Transporturilor și pe baza hotărârii Comitetului Național pentru Situații de Urgență.
În ceea ce privește activitatea de educație, cercetare, pe perioada stării de alertă, începând cu data intrării în vigoare a acestui proiect de lege și până la eliminarea restricțiilor instituite de către autoritățile de resort, unitățile de învățământ preuniversitar organizează activități din planurile de învățământ în mediul online, iar acolo unde nu este posibil acest lucru autoritățile au obligația de a asigura resursele educaționale pentru elevii care nu au acces la tehnologie, în conformitate cu instrucțiunile ministrului Educației și Cercetării. În baza hotărârilor Comitetului Național pentru Situații de Urgență și prin ordin comun al ministrului Educației și Cercetării se vor institui măsuri pentru desfășurarea activităților în unitățile de învățământ în scopul finalizării anului școlar 2019-2020, precum și pentru pregătirea anului școlar 2020-2021, în mod special în ceea ce privește activitățile pentru susținerea examenelor naționale și de certificare a competențelor profesionale, în perioada 2 iunie – 12 iunie 2020.
În domeniul Tineretului și Sportului sunt reglementate măsurile necesare pentru limitarea răspândirii infecțiilor cu coronavirus pe perioada stării de alertă. Astfel, prin ordin comun al ministrului Tineretului și Sportului și ministrului Sănătății, pe baza hotărârilor Comitetului Național pentru Situații de Urgență sunt reglementate activitățile constând în cantonamente, antrenamente și competiții sportive organizate pe teritoriul României, precum și accesul la bazele sportive.
În domeniul culturii, de asemenea, prin ordin comun al Ministrului Culturii și al ministrului Sănătății, pe baza hotărârilor Comitetului Național pentru Situații de Urgență sunt instituite măsurile necesare la nivelul instituțiilor muzeale, bibliotecilor, librăriilor, cinematografelor, studiourilor de producție de film și a altor instituții de spectacole și/sau concerte.
În ceea ce privește cultele religioase, potrivit proiectului de lege, activitatea acestora se exercită liber, cu respectarea regulilor de disciplină sanitară stabilite de autoritățile cu atribuții în domeniu, inclusiv de Comitetul Național pentru Situații de Urgență, cu consultarea Departamentului Cultelor.
De asemenea sunt prevăzute în acest proiect de lege măsuri în ceea ce privește organizarea modului de desfășurare a procedurilor din domeniul insolvenței, precum și cu instituirea unor măsuri de decalarea unor termene pentru a permite organizarea în procedura insolvenței pentru agenții economici pe perioada stării de alertă, precum și prevederi în ceea ce privește executarea pedepselor și modul în care se pot se pot exercita drepturile deținuților pe perioada stării de alertă.
De asemenea, în baza acestui proiect de lege, s-a schimbat regimul contravențiilor astfel încât regimul juridic al contravențiilor este asimilat și pus în acord cu prevederile Ordonanței Guvernului numărul 2/2001 pentru a evita situația ivită în contextul în care regimul contravențiilor stabilit în baza Ordonanței 1/1999 a fost declarată neconstituțională. Proiectul de lege adoptat în ședința de guvern de astăzi a fost, așa cum spuneam, transmis Parlamentului pentru dezbatere și adoptare în regim de urgență. Accentuăm asupra faptului că este un proiect de lege pentru protejarea vieții românilor și a sănătății cetățenilor din această țară, în contextul epidemiologic provocat de pandemia COVID-19. sursa: gov.ro