Acasă Anchete Grupare specializată în furturi din imobile aflate în construcții, identificată de polițiștii...

Grupare specializată în furturi din imobile aflate în construcții, identificată de polițiștii ilfoveni 

DISTRIBUIȚI

154450 – 01052020 – – În cursul zilei de 9 aprilie a.c., polițiștii din Otopeni au fost sesizati prin apel 112 de un reprezentant al unei societăți comerciale cu privire faptul că în perioada de 8 – 9 aprilie a.c., persoane necunoscute au pătruns în interiorul unui imobil în construcție, aflat în incinta unui șantier din comuna Tunari-Ilfov, iar din interiorul unei autoutilitare parcată în curtea acestuia, ar fi sustras mai multe scule și utilaje electrice (pikamer, polizor și pompă de tencuit). Valoarea prejudiciului cauzat a fost estimată la aproximativ 45.000 lei.

În urma activităților investigativ-operative desfășurate în cadrul unui dosar penal, polițiștii din Otopeni împreună cu polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au identificat o grupare infracțională de patru membri, toți din municipiul Tecuci,  specializată în comiterea furturilor de scule electrice din imobile aflate în construcții.

Potrivit IPJ Ilfov, cei patru bărbați închiriau diferite autovehicule, deplasându-se cu acestea în șantierele de pe raza orașului Otopeni  și a municipiului București, de unde sustrăgeau scule electrice.

Astfel, în noaptea de 30 aprilie spre 1 mai a.c., cei patru indivizi au fost depistați în flagrant delict de polițiștii ilfoveni pe raza satului Tânganu, comuna Cernica, după ce aceștia ar fi sustras mai multe bunuri dintr-un șantier situat în București. Cu ocazia verificărilor efectuate, polițiștii au identificat în remorcă mai multe bunuri, respectiv o pompă pentru tencuit, mai multe furtunuri, un elicopter pentru nivelat beton, mai multe prelungitoare cu priză de 380 V și o baterie auto, acestea urmând a fi predate persoanelor în cauză.

Ceipatru4 bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore, urmând a fi prezențați Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea cu propunere de arestare preventivă.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.