154757 – 25052020 – Metodologia-cadru privind mobilitatea personalului didactic din învățământul preuniversitar în anul școlar 2020-2021 a fost aprobată prin ordin de ministru și transmisă spre publicare în Monitorul Oficial.
În contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului COVID-19, au fost operate următoarele modificări în metodologia de mobilitate a personalului didactic:
- Proba practică și inspecția la clasă nu se vor mai susține, fiind eliminate – pentru anul în curs – prin OUG nr. 70/2020. În schimb, candidații care au studiat într-o altă limbă decât cea în care urmează să se realizeze predarea vor susține și o probă de limbă care va fi evaluată cu calificativul „Admis/Respins”.
- O altă modificare constă în faptul că atât documentele de înscriere pentru mobilitate, cât și depunerea contestațiilor pot fi transmise și on-line. Totodată, ședințele de repartizare a posturilor se pot desfășura și on-line.
- Transferul consimțit și pretransferul între unitățile de învățământ au fost eliminate prin ordonanță de urgență. Aceste etape se vor realiza prin repartizare organizată de către inspectoratele școlare.
- Etapele de transfer consimțit și de pretransfer la cererea personalului didactic au fost modificate astfel: cadrele didactice își vor depune dosarul de înscriere pentru această etapă la inspectoratele școlare, iar acestea vor organiza repartizarea candidaților.
Proba scrisă pentru titularizarea în învățământ va avea loc în data de 15 iulie 2020, cu respectarea tuturor măsurilor igienico-sanitare. Repartizarea candidaților se va face în ordinea descrescătoare a notelor obținute la proba scrisă. Pentru titularizarea cadrelor didactice este nevoie de minimum nota 7 (șapte).
- Proba de interviu a fost eliminată pentru candidații care doresc să ocupe un post în regim de „plata cu ora”.
Calendarul complet al mobilității personalului didactic din învățământul preuniversitar este disponibil AICI.