Acasă Politic Cum va arăta lumea după pandemie?

Cum va arăta lumea după pandemie?

DISTRIBUIȚI

Conferință internațională organizată de Institutul de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului și Rețeaua Universităților de la Marea Neagră

154646 – 18052020 – La invitația prof. Emil Constantinescu, președintele Institutului de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului (ISACCL), și a prof. Eden Mamut, secretar-general al Rețelei Universităților de la Marea Neagră (RUMN) au oferit răspunsuri la întrebarea “Cum va arăta lumea după pandemie?” prof. Jeffrey Sachs (Columbia University, SUA), Ramu Damodaran prof. (director al UN Academic Impact), Pericles Mitkas (președintele Rețelei Universităților de la Marea Neagră), prof. David Méndez (A.G. Méndez University, Puerto Rico), prof. Karin Markides (American University, Armenia), prof. Luciano Sasso (prorector, Universitatea Sapienza, Roma, Italia), Laszlo Borbely, consilier de stat la Cabinetul Prim-Ministrului, coordonator al Departamentului de Dezvoltare Durabilă din cadrul Secretariatului General al Guvernului României.

Agenda conferinței s-a concentrat pe identificarea vulnerabilităților care au condus la apariția pandemiei și cum pot fi ele corectate, provocările și crizele viitorului, rolul managerilor și al liderilor, conturarea leadershipului viitorului.

Prof. Jeffrey Sachs, Universitatea Columbia: O  deliberată lipsă de viziune

”Ne aflăm într-un moment geopolitic periculos, care poate deveni și mai periculos prin depresia globală ce este foarte probabil să se petreacă. (…) Ne aflăm într-o criză geopolitică, dar și într-una economică și de sănătate, o criză de lipsă de leadership, de deliberată lipsă de viziune”.

Prof. Perikles Mitkas, președintele Rețelei Universităților de la Marea Neagră, Grecia: Rolul salvator al tehnologiei?

”În fața provocărilor cu care ne confruntăm, nu știm dacă tehnologia ne va fi salvarea. Nu știm cât va dura criza. Universitățile sunt confruntate cu noi riscuri și oportunități, în care trebuie găsită o modalitate pentru a îmbina educația formală cu educația online.”

Ramu Damodaran, director al UN Academic Impact: Patru căi de acțiune

”Ne confruntăm acum cu nevoia de a vorbi nu doar despre probleme, dar și despre soluții. În arbitrajul care există între cunoaștere și putere, se interpune mediocritatea ca problemă. Sunt patru căi de acțiune ce trebuie urmate pentru a defini lumea după pandemie: acțiunea la nivel global, acțiunea la nivel național, definirea stereotipurilor (trăiam cu ideea că pandemiile tind să apară în țările subdezvoltate; din contră, COVID-19 s-a răspândit rapid în țările dezvoltate) și stimularea rolului educației după pandemie.”

Prof. David E. Mendez, președintele Universității ”Ana G. Mendez”, Puerto Rico: Redefinirea conceptul de <colaborare>

”Criza trebuie percepută ca un punct de cotitură și ca o oportunitate de a lupta cu  gândirea insulară. De asemenea, oportunitatea adusă de criză este de a integra educația în beneficiul societății globale. În acest sens, trebuie să redefinim conceptul de <colaborare> din perspectivă transdisciplinară, multidisciplinară și pluridisciplinară”.

Prof. Karin Markides, președintele Universității Americane din Armenia: Oportunitate de a remodela lumea în fața temerilor de dominație și de izolare

”Cum poate deveni educația un partener egal, atât pentru sectorul public, cât și pentru cel privat? (…) Criza este cea mai bună oportunitate de a remodela lumea în fața temerilor de dominație și de izolare. (…)Trebuie să folosim conectivitatea pentru a construi o nouă lume”.

Prof. Luciano Sasso, prorectorul Universității Sapienza, Roma: Introducerea inteligenței artificiale în programele școlare

”Ce se va întâmpla cu vechile universități în noua eră digitală? Avem astfel oportunitatea de a crea mai multe cursuri virtuale și a îmbunătăți mobilitatea profesorilor. Ne aflăm într-un nou mediu de învățare, în care trebuie să accentuăm rolul abilităților soft, în fața celor hard. Trebuie să ne gândim inclusiv la introducerea inteligenței artificiale în programele școlare”.

Laszlo Borbely, consilier de stat, Guvernul României: Valorificarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă ale Organizației Națiunilor Unite

”Trebuie să creăm o solidaritate între societate și decidenți, și o mai mare conectivitate. Avem nevoie de vise, dar avem nevoie și de rezultate.”

Emil Constantinescu, președintele ISACCL: Un nou model cultural pentru lumea viitorului

”Secolul XXI are nevoie de un nou model cultural care să răspundă nu numai şocurilor economice şi sociale ale globalizării, dar şi să creeze o viziune dătătoare de speranţă într-un viitor marcat de dezvoltări haotice şi incertitudine. Există acum o şansa istorică de a propune un astfel de proiect. Soluţiile politice şi economice pot fi eficiente pentru tratarea crizei pe termen scurt, dar ele vor fi ineficiente pe termen lung, dacă nu vor fi utilizate resursele intelectuale necesare elaborării unui nou model cultural pentru lumea viitorului”.

Conferința internațională organizată de Institutul de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului (ISACCL) și Rețeaua Universităților de la Marea Neagră (RUMN) se înscrie în proiectul „Cum va arăta lumea după pandemie?”, coordonat de dr. Oana Brânda. La inițiativa președintelui Emil Constantinescu, elita internațională din mediul academic și de cercetare, din spațiul politic, religios și diplomatic, se reunește pentru a contura perspective viabile. Opiniile, recomandările și soluțiile acestora vor fi adunate într-un volum. Foto: Playtech.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.