154583 – 13052020 – Primăria Capitalei prin Biblioteca Metropolitană București, Teatrul Dramaturgilor Români și Muzeul Național al Literaturii Române anunță organizarea unui concurs de creație teatrală și literară. Tema concursului inițiat la propunerea scriitorilor și traducătorilor Lucia Verona și Horia Gârbea este „Distanța”, înțeleasă sub diferite forme, impusă de anumite circumstanțe, cu relevarea aspectelor inedite, comice sau tragice ale distanțării și izolării de societate și de cei apropiați. Data-limită pentru trimiterea textelor este 15 iunie 2020, urmând ca textele să fie trimise pe adresa de mail: concurs@mnlr.ro, cu subiectul „Concurs de creație teatrală și literară”.
Participanți pot fi creatori de literatură de toate vârstele, fie ei membri sau nu ai uniunilor de creatori din toată țara.
Juriul va fi format din cinci membri, personalități culturale, în principal poeți, dramaturgi, critici literari și teatrali, numele acestora urmând a fi făcute publice doar după finalizarea jurizării și anunțarea câștigătorilor.
Participanții vor trimite textele lor inedite/nereprezentate din genurile:
Texte teatrale. Monodrame cu durata estimată a reprezentării de 30-60 minute.
Texte de proză scurtă (inclusiv jurnal, eseu ), 1-3 proze însumând maximum 20 000 caractere cu spații.
Texte lirice, în număr de 1-5 texte însumând maximum 200 de versuri.
Trimiterea se va face prin e-mail. Fiecare grupaj pe genuri va fi inclus într-un fișier text sau pdf și va purta un motto, nu va fi semnat. Într-un fișier separat, denumit cu același motto se vor trimite datele personale și de contact ale autorului. Secretariatul concursului va stoca fișierele, trimițînd juriului doar textele literare, păstrînd confidențialitatea numelor autorilor.
Textele teatrale selecționate de juriu ca valoroase vor fi montate și reprezentate on-line la TDR, cu posibilitatea de a fi reprezentate ulterior pe scena TDR.
Textele de proză, poezie și teatru selecționate de juriu ca valoroase vor fi publicate într-o antologie sau, dacă numărul lor va fi mare, în volume separate pentru proză, poezie, teatru.
Juriul va putea stabili ierarhii ale textelor alese (locul I, II, III, mențiuni).
Instituțiile partenere vor putea oferi premii constând în volume de literatură, invitații și abonamente la teatru și la manifestările organizate de MNLR și BMB etc.