Acasă Politic Șefii instituțiilor publice vor avea venituri reduse chiar dacă vor veni la...

Șefii instituțiilor publice vor avea venituri reduse chiar dacă vor veni la muncă

DISTRIBUIȚI
foto:antena3.ro

 154232 – 13042020 – Prim-ministrul Ludovic Orban a declarat că şi persoanele care conduc instituţiile publice vor avea parte de o reducere a veniturilor, în contextul reglementărilor privind şomajul tehnic, dar nu vor putea absenta de la îndeplinirea atribuţiilor de serviciu.

“Cu  siguranţă că cei care conduc instituţiile publice nu pot să lipsească (de la serviciu – n.r.). Eu nu am lipsit niciun moment din îndeplinirea atribuţiilor pe care le am ca premier şi la fel şi colegii mei din Guvern şi din instituţiile administraţiei publice centrale. Pur şi simplu, va opera această reducere de venit care va fi aplicată şi la ceilalţi angajaţi din instituţiile publice”, a explicat premierul, pentru Antena 1.

Potrivit lui Orban, ordonanţa de urgenţă privind şomajul tehnic la nivelul sistemului public nu reprezintă o tăiere a salariilor, iar prevederile acesteia vor fi valabile pe durata stării de urgenţă. “Pregătim ordonanţa de urgenţă care urmăreşte introducerea unui mecanism pentru perioada în care ne vom găsi în stare de urgenţă, prin care în sectorul public jumătate dintre angajaţi să lucreze 15 zile sau zilele lucrătoare din 15 zile şi cealaltă jumătate restul de 15 zile, urmând ca jumătate din timp să stea acasă, perioadă în care vor primi 75% din salariul de bază. Este o măsură pe care o adoptăm având la bază mai multe motive, în primul rând, un motiv de natură epidemiologică. Practic, oamenii stând acasă 15 zile, se ştie că şi izolarea durează 14 zile, în această perioadă dacă cineva este infectat va avea simptome şi se va manifesta, eliminând riscul să-şi infecteze colegii în perioada respectivă”, a informat prim-ministrul.

El a menţionat că al doilea motiv pentru introducerea acestei măsuri îl reprezintă solidaritatea, în condiţiile în care epidemia cu noul coronavirus a afectat foarte mulţi angajaţi din mediul privat. Ludovic Orban a amintit că au fost suspendate aproximativ un milion de contracte de muncă. “Noi considerăm că trebuie să existe solidaritate în împărţirea greutăţilor născute din această epidemie şi că această greutate trebuie să stea şi pe umerii angajaţilor din sectorul public, inclusiv ai celor care conduc instituţiile publice, respectiv demnitarii”, a transmis Orban. Sursa: Agerpres

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.