Acasă Life Puterea izolării: Timpul spre afară a devenit timpul spre… înăuntru

Puterea izolării: Timpul spre afară a devenit timpul spre… înăuntru

DISTRIBUIȚI

  154264 – 15042020 – Izolarea, acest necesar spre liniștea și relaxarea fizică, ne-a oprit să mai construim în afară și ne-a determinat să învățăm să construim în interiorul nostru; cel puțin pe o parte dintre noi, iar pentru cei mai rezistenți dintre noi, vom învăța în timp din aceasta experiență ciudată.

În opinia psihologului Alexandru Pleşea, cunoscut opiniei publice drept Antrenorul Minţii, de când ne trezim și până când ne culcăm, puterea izolării ne ține mai atenți la noi decât înainte, așadar putem spune că există și părți benefice în această “mare” de întuneric în care ne regăsim cu toții de câteva încoace.

“Izolarea este un moment greu pentru noi, dar din discuțiile pe care le-am avut cu mulți prieteni și cunoștințe, am observa un lucru destul de interesant: oamenii au învățat să-și folosească din timp pentru a-și construi sinele interior, și mai puțin timp alocă pentru construirea realității exterioare. Cred cu tărie că, după terminarea perioadei de izolare, vom ieși cu toții mai învățați, mai recunoscători pentru ceea ce Viața ne oferă și mai iubitori de oameni și de comunicarea reală cu aceștia. Este destul de greu de recunoscut, mai ales din cauza circumstanțelor sumbre, însă cred că viața după izolare va fi mai frumoasă ca oricând”, explică psihologul.

Cum ne organizăm timpul în … izolare?

  1. Sfânta trezire de dimineață este binecuvântarea faptului că încă o zi ne mângâie existența, iar ca semn de recunoștință putem saluta cu deplină conștiinciozitate, Soarele.
  2. Ne putem îndemna să ne punem trupul în mișcare timp de 15 minute, cu privirea ațintită spre geam către viața de afară: exerciții ușoare, ne întindem mușchii și flexăm ușor toate încheieturile.
  3. Putem practica exerciții de respirație conștiente, deoarece acestea sunt producătoare de energie pentru ziua ce urmează.
  4. O oră putem aloca timp pentru cititul unei cărți de mult uitată în bibliotecă
  5. 12 de ore de tele-muncă – putem observa că de acasă muncim mai ușor, mai relaxați și chiar suntem mai productivi.
  6. Opt ore de somn, ascultând muzică de relaxare și visând la o lume mai bună.

Izolarea este un bun necesar omului și un rău adus societății. ”Societatea este compusă din alergătură, mișcarea și devotamentul oamenilor să-și ridice materia prin ea. Societatea beneficiază de grabă și rutină oamenilor, oferindu-le un vis care dispare pe măsură ce omul se apropie de sfârșit, acesta văzându-și viață din trecut, prin regrete sau victorii. Măsura societății este omul, care doar prin propria lui putere poate face pentru el un bine acumulând, crescând, învățând și dăruind sufletului sau doar din ce are, știe și face. Doar așa alții pot învăța de la el”, conchide psihologul Pleşea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.