154197 – 09042020 – Virusologul german Hendrik Streeck, director al Institutului de Virusologie si Studiu al SIDA al Universitatii din Bonn, a declarat intr-o conferinta de presa ca ”nu exista un risc major de infectie cand mergeti la cumparaturi”.
Streeck, impreuna cu echipa sa, a finalizat un amplu studiu in locuintele din regiunea Heinsberg, unde au fost confirmate peste 1.400 de cazuri de coronavirus. Heisenberg are o populatie de 250.000 de oameni, dintre care 36 au murit din cauza virusului.
Streeck a ajuns la cateva concluzii in privinta modului in care actioneaza virusul.
”Nu exista un risc semnificativ de imbolnavire cand mergeti la cumparaturi. Focarele de infectie au izbucnit dupa ce mai multi oameni au stat impreuna pentru o perioada mai lunga de timp, cum s-a intamplat la petrecerile after-ski din Ischgl, Austria”, a declarat Streeck, citat de postul de televiziune german RTL.
El a mentionat ca nu a gasit nicio dovada de coronavirus ”viu” pe suprafete. ”Mostrele luate de pe clante, telefoane, toalete, nu le-am putut apoi cultiva in laborator”. ”De fapt, pentru a contracta virusul, ar trebui ca cineva sa tuseasca in mana si apoi sa puna imediat mana pe clanta si imediat dupa aceea alta persoana sa atinga clanta si apoi sa-si puna mana pe fata”, a explicat virusologul.
Prin urmare, Streeck considera ca sunt sanse mici de infectare de pe urma suprafetelor ”contaminate”.
Un alt virusolog german, Christian Drosten, a anuntat deja ca virusul nu se poate trasmite prin aer ci prin picaturi de saliva, precizeaza RTL. – windsorstar.com/