154423 – 27042020 – Persoanele peste 65 de ani, care în momentul de față, conform unei ordonanțe militare, pot ieși la anumite ore, între 11:00 și 13:00, vor avea la dispoziție două intervale de timp în care pot ieși din casă.
”Având în vedere că vremea se încălzește, că intervalul stabilit a fost considerat prea scurt, începând de astăzi, tot prin ordonanță militară, se va schimba acest interval. Deci, persoanele peste 65 de ani vor avea la dispoziție două intervale zilnice: dimineața de la ora 07:00 până la ora 11:00 și seara de la ora 19:00 până la ora 22:00, când vor putea să iasă din casă, fie pentru cumpărături, fie pentru a face un pic de mișcare în jurul casei sau în jurul blocului”, a anunțat președintele Klaus Iohannis, la finalul ședinei de lucru pentru gestionarea efectelor pandemiei de COVID-19, pe care a avut-o astăzi, la Palatul Cotroceni, cu prim-ministrul Guvernului României și câțiva membri ai cabinetului.