154352 – 22042020 – Premierul Ludovic Orban a declarat marţi că măsurile care au fost stabilite prin decizii ale Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă sau prin ordonanţe militare nu pot fi ridicate decât tot prin ordonanţe militare sau prin decizii ale acestui comitet.
“La nivelul fiecărei localităţi există comitete locale pentru situaţii de urgenţă, care au anumite competenţe. În ceea ce priveşte măsurile care au fost stabilite prin decizii ale Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă sau prin ordonanţe militare, ele nu pot fi ridicate decât prin ordonanţă militară sau prin decizii ale Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă sau prin decizii ale comandantului acţiunii, respectiv secretarul de stat Raed Arafat”, a spus Orban la TVR, întrebat dacă se pot lua decizii cu privire la ridicarea restricţiilor şi la nivelul autorităţilor locale.
Premierul a menţionat că Guvernul se gândeşte deja la măsuri de relaxare, dar acestea vor fi luate la momentul potrivit. “Analizăm fiecare restricţie care a fost impusă, facem o evaluare a efectelor restricţiilor, facem o evaluare a riscului epidemiologic care apare în cazul ridicării fiecărei restricţii în parte şi, în funcţie de această analiză, vom începe să luăm măsuri de relaxare atunci când vom fi convinşi că riscul de răspândire este minim. Fiecare măsură de relaxare va fi însoţită de un set de măsuri de protejare a persoanelor care sunt afectate de aceste măsuri, astfel încât să reducem riscul de contaminare”, a afirmat el.