Acasă Economie Companiile aeriene nu vor returna costul biletelor anulate, ci vor emite vouchere

Companiile aeriene nu vor returna costul biletelor anulate, ci vor emite vouchere

DISTRIBUIȚI

154103 – 08042020 – Companiile aeriene globale nu-şi pot permite să restituie costul biletelor anulate din cauza crizei provocate de pandemia de COVID-19, a declarat marţi directorul Asociaţiei Internaţionale de Transportat Aerian (IATA), Alexandre de Juniac. Operatorii vor emite în schimb vouchere, deoarece îşi prezervă numerarul pentru a supravieţui, transmite Reuters.

”Elementul cheie pentru noi este să evităm să rămânem fără numerar, astfel încât rambursarea costul biletelor anulate este aproape imposibilă”, a afirmat şeful IATA, la o conferinţă de presă.

Asociaţiile pentru protecţia consumatorilor au criticat operatorii aerieni că au încălcat regulile şi nu au restituit costul biletelor. IATA a explicat că o treime din angajaţii companiilor aeriene globale fie se află în şomaj tehnic, fie nu mai au loc de muncă.

Recent, oficialii IATA au estimat că se aşteaptă ca măsurile fiscale ale guvernelor şi acţiunile băncilor centrale să se concretizeze într-o cerere mai mare pentru călătorii cu avionul în trimestrul patru, după o carantină extinsă în trimestrul al doilea şi o situaţie slabă în trimestrul al treilea.

Cu toate acestea, IATA a avertizat că liniile aeriene se confruntă cu dificultăţi severe pe termen scurt, în condiţiile în care economia este în pragul recesiunii.

Pandemia de coronavirus a antrenat o cvasi-paralizie a transportului aerian la nivel mondial din cauza măsurilor de izolare şi a interdicţiilor de deplasare impuse pentru miliarde de persoane.

IATA reprezintă aproximativ 290 de companii aeriene din întreaga lume, echivalentul a 82% din traficul aerian mondial. Sursa: Agerpres.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.