Acasă Politic Comisie de anchetă în Parlament pentru a verifica achizițiile Guvernului, după încetarea...

Comisie de anchetă în Parlament pentru a verifica achizițiile Guvernului, după încetarea stării de urgență

DISTRIBUIȚI

 154432 – 28042020 – PSD va iniţia, imediat după încetarea stării de urgenţă, o comisie parlamentară de anchetă care să verifice toate achiziţiile făcute de Guvern în perioada crizei create de pandemia cu coronavirus, a declarat liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis, citat de Agerpres.

”Vă asigur că, imediat ce starea de urgenţă se va încheia, în Parlamentul României vom iniţia constituirea unei comisii de anchetă care să verifice toate achiziţie publice făcute de guvernul PNL în această perioadă, începând cu cazul de la Giurgiu – unde o firmă, un butic practic, a vândut produse sanitare în valoare de peste 12 milioane de lei, şi continuând cu alte achiziţii suspecte. Toate aceste lucruri vor fi detaliate în comisia de anchetă din Parlamentul României şi vom trimite către organele abilitate toate sesizările făcute”, a precizat Simonis la Parlament.

El a argumentat că PSD „nu va permite sub nicio formă ca, în timp ce românii sunt în dificultăţi economice serioase, în timp ce mor din cauza acestui blestemat de virus, unii să se înfrupte şi să fure din banii românilor, în speţă Guvernul”. „Prin urmare, vom fi extrem de eficienţi şi de agresivi cu privire la audierile din aceste comisii, imediat ce starea de urgenţă se va încheia”, a aprecizat liderul deputaţilor PSD.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.