Acasă Externe Agenda Europeana Bogdan Aurescu: După depășirea crizei avem nevoie de leadership real al gândirii...

Bogdan Aurescu: După depășirea crizei avem nevoie de leadership real al gândirii şi acţiunii, dar și de consolidarea democrației

DISTRIBUIȚI

154182 – 08042020 –
Criza coronavirusului, inimaginabilă până de curând, şi implicaţiile sale socio-economice şi medicale sunt cea mai mare încercare pe care Occidentul o are de înfruntat de la cel de-al Doilea Război Mondial, scrie şeful diplomaţiei române, Bogdan Aurescu, într-un articol de opinie găzduit de publicaţia EU Observer. Aurescu face apel la unitatea occidentală, avertizând că o dezbinare ar echivala cu o „prăbuşire”.

Şeful diplomaţiei română face astfel un apel la eficientizarea Uniunii Europene şi a NATO în urma acestui test crucial reprezentat de pandemia cu noul coronavirus și arată că România este prima ţară care a accesat capacitatea strategică de transport aerian a NATO.

În ceea ce privește perioada post-criză, Bogdan Aurescu vorbește despre nevoia unui leadership real al gândirii şi acţiunii, dar și de consolidarea democrației.

Odată ce această criză va fi terminată, acestea nu trebuie diminuate sau abandonate, ci, dimpotrivă, întărite, încât vor conduce la reluarea istoriei occidentale”, scrie Aurescu.

Intregul material AICI.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.