Acasă Politic Administrația Prezidențială va ilumina Palatul Cotroceni în această seară, în culorile drapelului spaniol

Administrația Prezidențială va ilumina Palatul Cotroceni în această seară, în culorile drapelului spaniol

DISTRIBUIȚI

 154053 – 03042020  – Președintele României, Klaus Iohannis, a avut joi, 2 aprilie a.c., o convorbire telefonică cu Președintele Guvernului Regatului Spaniei, Pedro Sánchez.

În cursul convorbirii, au fost abordate criza epidemiologică generată de noul coronavirus, precum și modalitățile de cooperare pentru contracararea răspândirii pandemiei COVID-19, al cărei impact este vizibil la nivel global.

Cei doi lideri au transmis condoleanțe pentru pierderile de vieți omenești înregistrate în Spania și România, precum și urări de însănătoșire grabnică celor infectați cu SARS-CoV-2.

Președintele Klaus Iohannis a arătat că România este alături de autoritățile spaniole în eforturile pe care le fac pentru depășirea situației actuale dificile și este pe deplin solidară cu poporul spaniol, greu încercat în această perioadă.

Președintele României a evocat importanța numeroasei comunități de români stabiliți în Regatul Spaniei, care a ajutat în ultimii ani la crearea unor strânse punți de legătură între cele două state. Din această perspectivă, Președintele Klaus Iohannis a exprimat aprecierea deosebită pentru tratamentul medical acordat de autoritățile spaniole reprezentanților comunității române afectați de noul coronavirus.

Președintele Klaus Iohannis a prezentat măsurile adoptate de autoritățile de la București pentru identificarea și tratarea persoanelor bolnave de COVID-19, precum și pentru prevenirea transmiterii virusului.

Președintele României a apreciat că, în aceste momente dificile, solidaritatea și responsabilitatea asumate la nivelul statelor membre UE și al instituțiilor europene sunt esențiale pentru depășirea crizei cauzate de pandemia COVID-19, prin identificarea de soluții echitabile și echilibrate, care să permită abordarea coerentă a impactului inevitabil al crizei asupra economiilor statelor membre și asupra cetățenilor europeni.

În cadrul discuțiilor, Președintele României l-a asigurat pe Președintele Guvernului spaniol de sprijinul său pentru continuarea dezvoltării, consolidării și diversificării relațiilor bilaterale excelente dintre cele două state, susținute de un Parteneriat Strategic solid, precum și de determinarea de consolidare a schimburilor economice după depășirea crizei sanitare.

Vineri, 3 aprilie a.c., începând cu ora 20:00, Administrația Prezidențială va ilumina Palatul Cotroceni în culorile drapelului spaniol, în semn de solidaritate cu Regatul Spaniei și poporul spaniol.

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.