154429 – 28042020 – Miniştrii Turismului din UE au căzut de acord luni să introducă aşa-numitele ”paşapoarte Covid-19” și să analizeze posibilitatea deschiderii unor coridoare speciale pentru călătorii.
Turismul a înregistrat un declin imens şi neaşteptat din cauza pandemiei de coronavirus, a declarat ministrul croat al Turismului, Gari Cappelli, care a prezidat videoconferinţa, în condiţiile în care Croaţia deţine în prezent preşedinţia rotativă a UE, relatează Agerpres.
Este nevoie de un plan comun, la nivel european, pentru a gestiona criza, a spus Gari Cappelli la finalul reuniunii. Acest plan ar trebui să includă un document bazat pe un protocol valabil în toate ţările membre ale UE. ”Am început de asemenea să discutăm despre coridoare de călătorie aeriene, feroviare şi terestre şi sper că vom putea ajunge la un acord şi asupra acestora. Acolo unde nu vom putea, vom merge spre acorduri bilaterale cu ţările interesate”, a mai spus Gari Cappelli.
Întreaga Uniune Europeană este interesată de modul cum evoluează lucrurile în turism, sector care este responsabil pentru 10% din Produsul Intern Brut şi asigură locuri de muncă pentru aproape 12% din totalul persoanelor angajate în UE, susţine ministrul croat al Turismului.
La rândul său, comisarul european pentru piaţa internă, Thierry Breton, a apreciat că sectorul turismului va avea nevoie de ”fonduri fără precedent pentru a depăşi criza”. Este nevoie de un ”nou Plan Marshall”, cu un buget european puternic, pentru a relansa Europa şi a pune la punct o uniune mai puternică şi mai rezistentă, a apreciat comisarul european într-un comunicat publicat la finalul videoconferinţei miniştrilor Turismului.