154282 – 16042020 – În luna martie, numărul tentativelor de trecere ilegală a frontierelor europene, pe principalele rute migratorii din Europa, a scăzut aproape la jumătate față de luna precedentă, ajungând la aproximativ 4.650 de cazuri semnalate. Numărul total de treceri ilegale de frontieră pentru primul trimestru a ajuns la 24.500, în creștere cu 26% față de aceeași perioadă a anului 2019.
Jumătate din tentativele de trecere ilegală a frontierei europene au fost pe ruta migratorie a Mediteranei de Est, deși numărul migranților care au parcurs această cale a scăzut cu 38% din februarie până la aproximativ 2.300 (Datele din martie 2020 nu includ numărul de detectări din Cipru).
Agenția Europeană pentru Garda de Frontieră și Coastă – Frontex – are, în prezent, 620 de ofițeri de-a lungul granițelor terestre și maritime grecești, inclusiv ofițerii care oferă sprijin suplimentar Greciei sub forma operațiunilor de intervenție rapidă la frontieră lansate la jumătatea lunii martie la granițele terestre și maritime.
În primele trei luni ale anului 2020, pe această rută au fost depistate peste 10.300 de treceri ilegale de frontieră (cu 5% mai mult decât acum un an).
Afganistanii au fost principala naționalitate detectată pe această rută, reprezentând mai mult de o treime dintre migranții ilegali, urmați de cetățeni sirieni și turci.
Numărul de migranților ilegali care traversează Mediterana Centrală a scăzut în luna martie 88% față de luna precedentă. Totalul pentru primul trimestru a atins 3.600 de cazuri, o creștere de patru ori față de primele trei luni ale anului 2019. Primele trei naționalități detectate pe această rută au fost resortisanții din Bangladesh, Sudan și Somalia.
Numărul de migranți care au ajuns în Europa pe ruta Mării Mediterane de Vest în martie a scăzut cu aproape două treimi comparativ cu luna februarie. În primul trimestru, totalul s-a situat puțin peste 2.800, adică jumătate față de anul trecut. Algerienii și marocanii au reprezentat cel mai mare număr de migranți depistați pe această rută în primul trimestru.
În Balcanii de Vest, în luna martie au fost înregistrate peste 1.100 de tentative de trecere ilegală a frontiere europene, o scădere cu 45% față de luna precedentă. Cu toate acestea, în primele trei luni, numărul de treceri ilegale de frontieră s-a dublat față de aceeași perioadă a anului trecut, ajungând la peste 5.700 de cazuri.
Cetățenii Siriei și Afganistanului au reprezentat majoritatea migranților depistați pe această rută.
Datele preliminare se referă la numărul de tentative de trecere ilegală a frontierei externe a Uniunii Europene. De menționat că aceeași persoană poate încerca să treacă frontiera europeană de mai multe ori, prin locuri diferite.