153786-19032020 – Miercuri, începând cu ora 16.00, a fost efectuată cu succes o sesiune de acomodare cu sistemul de vot electronic la distanță, configurat în concordanță cu noile prevederi ale Regulamentului activităților comune ale Camerei Deputaților și Senatului.
Ședința comună on-line a Camerei Deputaților și Senatului de joi, 19 martie, consacrată încuviinţării stării de urgenţă pe teritoriul României, instituită prin Decretul nr.195/2020, va începe la ora 12.00.
Președinții celor două Camere vor fi prezenți în sala de plen a Camerei Deputaților, iar exercitarea votului se va desfășura prin intermediul unei aplicații care va fi accesibilă parlamentarilor, numele de utilizator și parola fiind securizate și comunicate individual fiecăruia dintre aceștia prin SMS.
Președintele de ședință va deschide ședința din sala de plen și va anunța începerea procedurii de vot electronic la distanță. Din acest moment, timp de minimum cinci minute, fiecare parlamentar își va putea exprima opțiunea de vot prin acționarea unuia dintre butoanele: ”DA”, ”NU”, ”AB” (abținere) și ”NU VOTEZ”. În cazul în care parlamentarul nu va apăsa niciunul dintre butoanele enumerate anterior, el va fi considerat absent de la votul respectiv.
Rezultatul este contorizat sub fiecare buton de vot. La încheierea votului, pe ecranul dispozitivului de vot va fi afișat textul ”Vot oprit”.
După finalizarea ședinței, rezultatele voturilor exprimate de fiecare parlamentar vor fi afișate pe site-urilor Camerei Deputaților și Senatului.
În ceea ce privește dezbaterile și intervențiile, acestea vor fi transmise prin sistemul de teleconferință audio.
Președintelui de ședință îi vor fi afișate mesajele text pe un ecran, în ordine cronologică. Acesta va dispune efectuarea unui apel telefonic prin intermediul căruia parlamentarul își va susține intervenția, în conexiune telefonică directă cu sala de plen. Intervenția parlamentarului va fi transmisă în direct.
Votul deputaților și senatorilor se exercită printr-o aplicație informatică realizată intern de către departamentele de specialitate ale Camerei Deputaților și Senatului.