153795-19032020 –Psihoterapeutul Cristina Petrescu spune că, pentru această perioadă dificilă, în care fiecare dintre noi trebuie să-și schimbe stilul de viață, este important să avem grijă și de igiena noastră emoțională. Și are câteva sfaturi:
Informați-vă doar din surse oficiale și nu răspândiți informații neverificate! Acestea nu fac decât să genereze spaimă și chiar panică.
Nu vă lăsați bombardați non-stop de informații pe această temă! Alegeți două momente din zi în care să vă puneți la curent cu știrile apărute, în rest alegeți alte activități care să vă umple timpul. Și mai ales să-l facă plăcut.
– Dacă lucrați de acasă, creați-vă un mediu de lucru confortabil și o disciplină care să vă ajute să duceți lucrurile la bun sfârșit!
Îngrijiți-vă în continuare, chiar dacă poate nu ieșiți aproape deloc din casă! Delăsarea poate duce la o stare foarte asemănătoare cu depresia.
Ieșiți la aer! Creierul nostru are nevoie în continuare de plimbări, avem nevoie de soare și de aer curat. Alegeți locuri neaglomerate, străduțe necirculate, astfel încât să evitați contactul cu alte persoane.
Bucurați-vă de tehnologie pentru a comunica des cu cei dragi! Ideea de izolare pare mai amenințătoare decât virusul în sine.
Oferiți-vă momente de relaxare prin intermediul lecturii, muzicii, filmelor, gătitului, jocurilor, picturii sau orice altceva vă face plăcere.
Somnul este un ”medicament” foarte bun și pentru imunitatea noastră și pentru starea de bine.
Anxietatea ne afectează imunitatea, așa că încercați să vă mențineți calmul și folosiți-vă rațiunea! Atât timp cât respectăm indicațiile autorităților, pericolul de îmbolnăvire este foarte mic.
Nu luați în derizoriu situația în care ne aflăm, dar nici nu intrați în panică! Echilibrul este alegerea cea mai bună.
Faceți sport, exerciții de respirație și de relaxare!
Țineți un jurnal al recunoștinței: notați zilnic lucrurile pentru care sunteți recunoscător (ex.: sunt sănătos, mă pot bucura de niște zile departe de trafic, agitație, am mai mult timp pentru lectură sau alte activități care în mod normal nu aveau loc în programul meu zilnic).
Conștientizați că în spatele oricărei emoții negative se află o emoție pozitivă: în spatele fricii de îmbolnăvire se află dorința de a fi sănătos. Concentrați-vă gândurile pe dorință, nu pe frică!
Medicii și psihologii sunt în prima linie și gata să vină în ajutorul dumneavoastră. Fie că îi găsiți online sau la telefon, ei pot veni mereu cu sfaturi bune sau cu medicație, dacă este cazul. Și nu uitați! O porție mare de râs uneori face minuni.