Acasă Economie Planul de reorganizare modificat al ELCEN va intra la votul Adunării Creditorilor...

Planul de reorganizare modificat al ELCEN va intra la votul Adunării Creditorilor până la sfârșitul lunii martie

DISTRIBUIȚI

 153552 – 02032020 –  Sierra Quadrant, administratorul judiciar al ELCEN, a înregistrat la Tribunalul București planul modificat de reorganizare a ELCEN, urmând ca acesta să fie supus votului Adunării     Creditorilor în termen de 20 de zile de la publicarea în Buletinul Procedurilor de Insolvență a anunțului privind depunerea acestuia la dosararul de insolvență.

Cea mai importantă modificare prevede un termen de 6 luni de zile de la confirmarea planului de către Judecătorul Sindic în care statul român poate efectua transferul de afacere, prin Primăria Municipiului București (PMB) și/sau Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri.

În cazul în care statul român nu este interesat, activele ELCEN vor fi vândute către orice investitor privat care îndeplinește cerințele de business și pe cele legale.

Soluția transferului de afacere poate fi implementată de statul român în trei variante:

  • de către Municipiul București sau o entitate desemnată de către aceasta în vederea realizării SACET*;
  • de către Ministerul Economiei sau o entitate indicată de către acesta
  • de o societate nou creată cu participarea PMB și a Ministerului Economiei (în mod direct sau prin societățile subordonate acestora) în vederea preluării activelor ELCEN (și eventual și preluarea administrării rețelei de transport și distribuție de la RADET/C.M. Termoenergetica) pentru realizarea SACET.

Alte modificări importante vizează modalitatea de recuperare a creanței RADET, recuperarea sumelor plătite în contul TVA, în urma falimentului RADET și prelungirea termenului de reorganizare de 3 ani cu durata maximă prevăzută de lege, respectiv cu încă 12 luni.

Astfel, recuperarea creanței ELCEN deținută împotriva RADET se va realiza pe cale judiciară, sens în care Administratorul Judiciar a procedat deja la formularea acțiunii în     vederea angajării răspunderii PMB.

Totodată, se va proceda la ajustarea bazei de impozitare a TVA (potrivit prevederilor art. 287 lit. d) Cod fiscal, astfel cum a fost modificat prin Legea 30/2019), astfel încât ELCEN va recupera o suma de cca 526 milioane de lei, care va fi folosită ca sursă de finanțare a planului de reorganizare.

            „Fiind vorba de societăți de stat, decizia politică a fost în permanență cheia de boltă în planurile de redresare a ELCEN și RADET. De aceea, îmi exprim speranța că, odată cu schimbarea de paradigmă și viziune la nivel politic-guvernamental, vom vedea o altă implicare a factorilor de decizie. Am primit semnale bune în urma discuțiilor cu oficialii din Guvern și ne așteptăm ca măcar în ceea ce privește ELCEN situația să intre pe drumul cel bun”, a declarat Ovidiu Neacșu, partener fondator SIERRA QUADRANT.

 

* SACET – Sistemul de Alimentare Centralizată cu Energie Termică

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.