Acasă Social Sanatate Peste 2.000 de persoane sunt în carantină instituționalizată, iar alte peste 13.000...

Peste 2.000 de persoane sunt în carantină instituționalizată, iar alte peste 13.000 – izolate și monitorizate la domiciliu

DISTRIBUIȚI

153713 – 13032020 –

BULETIN DE PRESĂ

13 Martie 2020, ora 11.00

Până astăzi, 13 martie, la nivel național, au fost confirmate 68 de cazuri de cetățeni infectați cu virusul COVID – 19 (coronavirus).

Dintre cei 68 de cetățeni care au contactat virusul, 6 au fost declarați vindecați și au fost externați.

Persoanele infectate cu COVID-19 (coronavirus) sunt internate în spitale din București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara, Craiova și Constanța și se află sub supraveghere medicală permanentă. Starea generală a pacienților este bună, cu excepția pacientului internat la ATI la Institutul Victor Babeș. Starea pacientului internat la ATI la Institutul Victor Babeș este una ameliorată față de momentul internării.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 2.067 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus). Alte 13.745 de persoane sunt în izolare la domiciliu și sub monitorizare medicală.

În cursul zilei de ieri, 12 martie, au fost înregistrate 1.170 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 6.826 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Până în prezent, au fost înregistrate 28 de dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal și două dosare penale înregistrate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de comunicarea de informații false, faptă prevăzută și pedepsită de art. 404 Cod Penal.

Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor +4021.320.20.20.

În continuare vă prezentăm situația privind infectarea cu virusul COVID – 19 (coronavirus) la nivel european și global, făcând precizarea că România se numără printre statele cel mai puțin afectate de acest virus.

Până la data de 12 martie 2020, au fost raportate 22.105  de cazuri în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andora. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Italia, Franţa, Germania, Spania și Regatul Unit.

ŢARA

CAZURI CONFIRMATE

DECEDAȚI

VINDECAŢI*

Italia

12.462 (+2313)

827 (+196)

1.045

Franţa

2.281  (+497)

48 (+15)

12

Spania

2.140 (+501)

47 (+12)

183

Germania

1.567 (+271)

3 (+1)

25

Regatul Unit

456 (+83)

6

19

Sursă: Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor

SITUAȚIE GLOBALĂ LA 12 MARTIE 2020

CAZURI CONFIRMATE

DECEDAȚI

VINDECAȚI*

 

125.518 (+6899)

4.617 (+325)

68.324 (+58)

*conform datelor publicate de către Johns Hopkins CSSE

* datele din paranteze reprezintă numărul de cazuri noi, în intervalul 11-12 martie –  Grupul de Comunicare Strategică

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.