Săptămâna trecută, Comisia a instituit un sistem de colectare a echipamentelor medicale (prin intermediul rescEU), astfel încât livrările necesare pentru combaterea COVID19 să poată ajunge rapid la statele membre care se confruntă cu o penurie de echipamente. Aceste echipamente sunt necesare pentru a trata pacienții infectați, pentru a proteja personalul sanitar și pentru a ajuta la încetinirea răspândirii virusului.
Parlamentul lucrează cu statele membre pentru a aproba rapid 40 din 50 milioane euro pentru echipamente medicale de terapie intensivă, precum ventilatoarele, și echipamentele individuale de protecție, precum măștile reutilizabile.
De asemenea, statele membre își unesc forțele în temeiul Acordului de achiziții publice comune pentru achiziționarea de echipamente individuale de protecție, de ventilatoare ce susțin funcția respiratorie și de articole necesare pentru testarea coronavirusului. Colaborarea în acest fel le va oferi o poziție mai puternică pe piața mondială.
Referindu-se la propunerea Comisiei, președintele Comisiei pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară, Pascal Canfin (Renew Europe, FR), a declarat: „Săptămâna trecută, Europa a luat mai multe decizii istorice de contracarare a COVID19, inclusiv privind impactul asupra economiei UE. Nu spunem acest lucru suficient și nu îl spunem suficient de tare. Europa face tot posibilul pentru a salva vieți. Mecanismul de protecție civilă al UE a venit în trecut în ajutorul cetățeniilor UE în urma cutremurelor, uraganelor, inundațiilor sau incendiilor forestiere. Acum utilizăm, pentru prima dată, fondurile UE prin intermediul rescEU pentru a sprijini eforturile statelor membre de combatere a virusului, prin asigurarea faptului că dispunem de echipamente medicale și de protecție atât de necesare. Aceasta este solidaritatea Uniunii Europene în acțiune.”
„Criza actuală arată, de asemenea, că existența unor mijloace suficiente pentru a răspunde nevoilor programului UE privind mecanismul de protecție civilă post-2020 este importantă, în conformitate cu poziția Parlamentului”, a concluzionat Canfin.
RescEU face parte din mecanismul de protecție civilă al UE, care consolidează cooperarea dintre țările UE în domeniul protecției civile. De la crearea rescEU în 2019, UE poate sprijini în mod direct statele membre afectate de dezastre atunci când capacitățile naționale sunt suprasolicitate.
Datorită mecanismului UE de protecție civilă, peste 1.800 de cetățeni au fost deja repatriați din toată lumea după apariția COVID19.