153780 – 18032020 – Parlamentul European analizează suspendarea temporară a normelor actuale ale UE care obligă companiile aeriene să exploateze la maxim sloturile orare de decolare și de aterizare, dacă nu doresc să le piardă anul viitor. De asemenea, eurodeputații vor lua în discuție, prioritar, propunerea Comisiei de a opri așa-numitele zboruri fantomă cauzate de epidemia de COVID-19.
Președintele Comisiei pentru transport și turism a Parlamentului a salutat propunerea Comisiei și a promis că deputații vor lucra rapid la adoptarea legislației.
„Nu este în interesul nimănui să opereze aeronave goale, ținând seama și de costurile economice și de mediu ridicate. Trebuie să stopăm această practică și să ne asigurăm că industria aviatică poate face față actualelor circumstanțe extraordinare provocate de epidemia de COVID-19”, a declarat președintele Comisiei pentru transport, Karima Delli (Verzi/ALE, FR). Regula a fost deja suspendată temporar de mai multe ori în trecut, iar Parlamentul se angajează să găsească o soluție rapidă alături de Consiliu,” a adăugat aceasta.
Normele de alocare a sloturilor orare se referă întotdeauna la următorul sezon. Sloturile pentru vara anului 2020 au fost deja confirmate anul trecut. Aceasta înseamnă că va exista suficient timp pentru a finaliza acest dosar prioritar.
Parlamentul analizează în prezent propunerea Comisiei și va anunța detaliile exacte ale următoarelor etape procedurale de începere a activității legislative împreună cu Consiliul în următoarele zile.
În conformitate cu normele actuale [Regulamentul (CEE) nr. 95/93 privind normele comune de alocare a sloturilor orare pe aeroporturile comunitare], sloturile de decolare și de aterizare ale aeronavelor sunt alocate în UE numai de către coordonatori independenți pentru sezoanele de planificare orară de vară sau de iarnă. În cazul în care un transportator aerian a utilizat cel puțin 80 % din sloturile alocate în timpul unui anumit sezon, acesta le va păstra în următorul sezon (această convenție este denumită „sloturile istorice”, „drepturile dobândite” sau „regula 80-20”). În caz contrar, sloturile orare se întorc în rezervă pentru a fi realocate.
În consecință, sloturile care sunt subutilizate de către operatorii de transport aerian sunt realocate (cunoscute sub denumirea de regula „folosești sau pierzi”).
Cu toate acestea, regula „folosești sau pierzi” a fost suspendată temporar de mai multe ori în trecut, de exemplu în urma evenimentelor din 11 septembrie 2001, în timpul războiului din Irak, în cursul epidemiei SARS din 2003 și, în 2009, ca răspuns la criza economică și la impactul acesteia asupra transportatorilor aerieni.