Acasă Politic MAE: Înțelegeri româno-ungare privind situația lucrătorilor transfrontalieri

MAE: Înțelegeri româno-ungare privind situația lucrătorilor transfrontalieri

DISTRIBUIȚI

153915 – 25032020 – În continuarea demersurilor susținute ale Ministerului Afacerilor Externe pentru identificarea unei soluții cu privire la situația lucrătorilor transfrontalieri, ministrul Afacerilor Externe Bogdan Aurescu a avut azi, 25 martie, o nouă convorbire telefonică pe această temă cu omologul său ungar, Péter Szijjártó.

Cu această ocazie, a fost obținut acordul Guvernului ungar pentru deblocarea situației lucrătorilor transfrontalieri care fac naveta zilnic de-o parte și de alta a frontierei româno-ungare.

Detaliile privind implementarea acestei decizii urmează să fie stabilite prin dialog direct la nivelul Ministerelor de Interne din cele două țări, prin polițiile de frontieră, care vor conveni punctele de frontieră ce vor putea fi utilizate în acest scop, distanța de la frontiera de stat, de o parte și de alta a acesteia, în care această înțelegere va fi aplicabilă și momentul de la care măsura devine efectivă.

În contextul măsurilor restrictive decise de autoritățile ungare, începând cu data de 17 martie, ora 00.00, privind interzicerea accesului cetățenilor străini în Ungaria, ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a avut convorbiri succesive cu omologul său ungar, Péter Szijjártó, solicitând inclusiv identificarea unei soluții pentru deblocarea situației lucrătorilor transfrontalieri cetățeni români, astfel încât aceștia să-şi poată continua activitatea. Totodată, Ministerul Afacerilor Externe a făcut un demers oficial, prin Ambasada României la Budapesta, vineri, 20 martie, solicitând autorităților ungare și identificarea unei soluții pentru lucrătorii transfrontalieri, subliniind că aceștia se află în prezent în imposibilitatea continuării activității și riscând să își piardă locurile de muncă. Această temă a fost ridicată de ministrul român de externe și în cadrul reuniunii prin videoconferință a Consiliului Afaceri Externe din 23 martie 2020, anunţă MAE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.