Acasă Social Expiră contractele cu gropile de gunoi de la Chiajna și Vidra

Expiră contractele cu gropile de gunoi de la Chiajna și Vidra

DISTRIBUIȚI

La 21 martie a expirat contractul între Primăria Capitalei și groapa de gunoi Iridex de la Chiajna, iar la 12 iulie 2020 expiră și cel cu depozitul Eco Sud de la Vidra

153835 – 21032020 – Pe lângă criza gravă declanșată de epidemia cu noul coronavirus, bucureștenii au, începând de sâmbătă, o problemă care ar putea deveni o adevărată bombă, atentat la sănătatea publică. Astăzi expiră contractul dintre Primăria Capitalei și groapa de gunoi din Chiajna.

Candidatul Opoziției la Primăria Capitalei, Nicușor Dan, spune că Gabriela Firea nu a făcut nimic pentru a găsi o rezolvare și acum va transfera problema la sectoare.

”Gabriela Firea a avut 4 ani să rezolve problema deșeurilor din București, nu a făcut nimic, și aruncă problema sectoarelor, care vor fi obligate să se descurce de pe o zi pe alta. Astăzi, 21 martie, expiră contractul între Primăria Capitalei și groapa de gunoi Iridex de la Chiajna. În 12 iulie 2020 expiră contractul între Primăria Capitalei și depozitul Eco Sud de la Vidra. În loc să fi prevăzut din timp această situație și să găsească o soluție, Gabriela Firea convoacă un Consiliu General extraordinar pentru 23 martie, care să transfere sectoarelor responsabilitatea de a semna contracte cu gropile de gunoi. Este absolut iresponsabil ca un primar general să constate azi că i-a expirat contractul cu groapa de gunoi și să-i lase pe alții să se descurce cu situația”, susține Nicușor Dan într-un comunicat de presă.

El spune că primarul general al Capitalei ar fi trebuit să modifice contractul cadru cu operatorii de salubritate.

”Principala preocupare pentru deșeuri în cei 4 ani de mandat ar fi trebuit să fie modificarea sistemului de colectare (prin modificarea contractului cadru cu operatorii de salubritate) pentru ca ponderea colectării selective și a tratării selective a deșeurilor să fie cât mai mare, astfel încât cantitatea de gunoi care ajunge la groapa de gunoi să fie cât mai mică. Nimic nu s-a întâmplat, iar riscul ca la sfârșitul lui 2020 Comisia Europeană să lanseze o procedură de infringement pentru București pe problema deșeurilor (după cea pe calitatea aerului) este foarte mare”, afirmă Nicușor Dan.

Gabriela Firea a anunțat că a delegat o serie de sarcini viceprimarului Aurelian Bădulescu, ”astfel încât toate măsurile să poată fi luate în timp real, legal și eficient”. Firea mai spune că această decizie vine pentru că ”trebuie să participe simultan la mai multe comandamente de urgență sau ședințe operative”.

Avizul de mediu al celor două depozite expiră în 2028

În București, Serviciul de salubritate este delegat de 19 ani la sectoare. Este o consecință logică să aibă și contractele cu depozitele de deșeuri. Am prelungit actul adițional pentru depozitul de deșeuri de la Chiajna cu doar o lună, astfel încât primăriile de sector să-și încheie noi contracte unde doresc. Depozitul de deșeuri Iridex are aviz de mediu, eliberat de Ministerul Mediului, valabil încă opt ani. Primarul General sau Consiliul General nu au atribuții în a închide sau a deschide un depozit de deșeuri. Primăria Capitalei respinge ferm acuzațiile privind lipsa de preocupare față de situația deșeurilor din Capitală. Facem precizarea că, în privința depozitării deșeurilor din București, Primăria Capitalei are încheiate doua contracte, cu două depozite de deșeuri care au aviz de mediu valabil până în anul 2028: la Chiajna (operator Iridex) și la Vidra (operator Eco-Sud).

Salubrizarea se face prin primăriile de sector, dar contractele sunt semnate de Capitală

În acest context, nu se susține afirmația potrivit căreia Primăria Capitalei nu ar acționa la timp, având în vedere că avizele respective, emise de Ministerul Mediului, expiră peste 8 ani.

Întrucât atribuțiile de salubrizare se derulează de mulți ani la nivelul primăriilor de sector, Primăria Capitalei le transferă și componenta de contractare a depozitelor de deșeuri.

În București, serviciul de salubritate este delegat inca din anul 2001 catre primariile de sector, adica de 19 ani. Acolo sunt și toate contractele cu operatorii de salubritate, așadar era o consecință logică să aibă și contractele cu depozitele de deșeuri. Nu avea rost să le impună Primăria Capitalei unde să ducă gunoiul. Vor avea posibilitatea să-l depoziteze unde cred că este mai sigur din punctul de vedere al factorilor de mediu. Am prelungit actul adițional pentru depozitul de la Chiajna cu doar o lună, până pe 21 aprilie, ca să aibă timp sectoarele să încheie contracte unde doresc. Reamintim faptul că Primarul General, Gabriela Firea, a semnalat cu mai mult timp în urmă situația Capitalei la capitolul deșeuri și a solicitat de la Ministerul Mediului, în luna februarie, emiterea unui punct de vedere oficial cu privire la statutul depozitului de deșeuri Chiajna, tocmai pentru ca autoritățile bucureștene să aibă baza procedurală necesară în baza căreia să poată decide prelungirea sau nu a contractului cu acest depozit.

Astfel, depozitul de deșeuri Iridex are aviz de mediu valabil încă opt ani de zile de acum înainte, iar municipalitatea nu poate interveni în modificarea acestui fapt – întrucât nu are pârghii legale în acest sens. Primarul General sau Consiliul General nu au atribuții în a închide sau a deschide un depozit de deșeuri. Mai mult, facem mențiunea că actuala administrație s-a ocupat din timp de situația deșeurilor din București. În prezent, la nivelul Capitalei,  este aprobat, încă de anul trecut, Master planul pentru gestionarea integrată a deșeurilor. În baza acestuia, Primăria Capitalei derulează operațiunile necesare pentru înființarea unei instalații de tratare a deșeurilor municipale cu valorificare energetică. Investiția face parte din cele prioritare prevăzute în planul menționat”, susține Primăruia Capitalei.

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.