153589 – 05032020 – Ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Aureliu Ciocoi a avut o întrevedere cu Secretarul General adjunct al NATO, Mircea Geoană. Cei doi au discutat despre priorităţile în agenda de cooperare Republica Moldova – NATO, inclusiv elaborarea unui nou Plan Individual de Acţiuni al Parteneriatului (IPAP), implementarea Pachetului de Asistenţă NATO pentru consolidarea capacităţilor de apărare şi securitate ale Republicii Moldova, realizarea proiectelor în cadrul programului Ştiinţa pentru Pace şi Securitate, cooperarea în combaterea noilor ameninţări la adresa securităţii, dar şi promovarea activităţilor de diplomaţie publică.
Potrivit unui comunicat al Ministerului de Externe Moldova, ministrul Aureliu Ciocoi a reiterat interesul autorităţilor de la Chişinău pentru continuarea dialogului politic şi cooperării practice cu Alianţa Nord-Atlantică în domeniile de interes. În particular, a fost subliniat angajamentul autorităţilor Republicii Moldova pentru trasarea domeniilor prioritare de interacţiune cu Alianţa pentru perioada 2020-2022 în cadrul noului Plan Individual de Acţiuni al Parteneriatului.
La rândul său, Mircea Geoană a reconfirmat sprijinul Alianţei pentru parteneriatul cu Republica Moldova, exprimând susţinerea organizaţiei pentru suveranitatea şi integritatea teritorială a Republicii Moldova şi respectul pentru statutul de neutralitate a ţării. Oficialul NATO a apreciat contribuţia Republicii Moldova la consolidarea securităţii în Europa prin participarea la operaţiunea de menţinere a păcii KFOR din regiunea Kosovo. De asemenea, a fost exprimată disponibilitatea Alianţei de a sprijini în continuare procesele de reformare şi modernizare din Republica Moldova, în baza solicitărilor autorităţilor de la Chişinău. Sursa:tvr.moldova