Acasă Externe Agenda Europeana Ursula von der Leyen: Suntem pregătiţi să începem negocierile cu Regatul Unit

Ursula von der Leyen: Suntem pregătiţi să începem negocierile cu Regatul Unit

DISTRIBUIȚI

 153497 – 26022020  – Comisia Europeană salută decizia Consiliului de a autoriza deschiderea negocierilor privind viitorul parteneriat cu Regatul Unit.

Directivele de negociere adoptate se bazează pe proiectul recomandărilor elaborat de Comisie în data de 3 februarie 2020. Acestea respectă în totalitate orientările şi concluziile Consiliului European, precum şi Declaraţia Politică adoptată de UE şi Regatul Unit în octombrie 2019.

Directivele detaliate de negociere definesc scopul şi termenii viitorului parteneriat pe care Uniunea Europeană doreşte să îl aibă cu Regatul Unit. Aceste directive acoperă toate zonele de interes pentru negocieri, inclusiv comerţul şi cooperarea economică, aplicarea legii şi cooperarea juridică în probleme penale, politica externă, securitatea şi apărarea, participarea la programele Uniunii şi alte zone tematice de cooperare. Un capitol dedicat guvernanței furnizează o schiţă pentru un cadru general care acoperă toate zonele de cooperare economică şi de securitate.

Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat: ,,Suntem pregătiţi să începem negocierile cu Regatul Unit. Dorim să clădim un parteneriat ambiţios, pentru că acest lucru este în beneficiul cetăţenilor de ambele părţi ale Canalului Mânecii. Aş dori să mulţumesc Parlamentului European şi tuturor statelor membre pentru încrederea continuă în echipa noastră de negociere. Vom acţiona cât de bine putem pentru a obţine cel mai bun rezultat posibil„.

Michel Barnier, negociatorul-şef al Ununii Europene, a afirmat: „Suntem decişi să obţinem un acord care să protejeze interesele Uniunii Europene. Vom lucra în strânsă colaborare cu Parlamentul European şi cu statele membre şi vom continua să dăm dovadă de transparenţă deplină de-a lungul acestui proces”.

În calitate de negociator al Uniunii, Comisia intenţionează să-şi continue activitatea în strânsă colaborare cu Consiliul şi cu grupurile de pregătire ale acestuia, precum și cu Parlamentul European, aşa cum s-a întâmplat şi în cursul negocierilor privind Acordul de Retragere.

Negocierile oficiale cu Marea Britanie sunt programate să înceapă în prima săptămână din luna martie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.