Acasă Economie Majorarea pensiilor cu 40%. BNR sugerează prorogare sau creşteri mai mici

Majorarea pensiilor cu 40%. BNR sugerează prorogare sau creşteri mai mici

DISTRIBUIȚI

153359 – 12022020 – Banca Naţională a României (BNR) afirmă, în raportul privind inflaţia, că este necesar un proces de ”consolidare fiscală” în care să fie incluse măsuri precum prorogarea majorării cu 40% a pensiilor sau creşterea acestora cu un procent mai mic.

BNR arată că, la finele anului 2019, creşterea substanţială a cheltuielilor bugetare a condus la o deschidere semnificativă a deficitului bugetar în termeni cash, de aşteptat să fie reflectată şi la nivelul execuţiei. Deficitul bugetar, prefigurat a persista la valori ridicate, s-ar putea accentua pe termen mediu, mai ales în condiţiile prevederilor Legii pensiilor şi ale altor măsuri fiscale legiferate, dar grevate de un grad ridicat de incertitudine privind aplicarea acestora, potrivit instituţiei.

”Din această perspectivă, se reliefează necesitatea iniţierii unui proces de consolidare fiscală. Momentul demarării acestuia, precum şi eventualele măsuri corective şi dozajul acestora sunt grevate de ample incertitudini, fiind condiţionate inclusiv de evoluţia activităţii economice” arată Banca Naţională, în raport. Potrivit instituţiei, în acelaşi timp, nu este exclusă nici varianta reconfigurării măsurilor fiscale deja aprobate, fie prin potenţiale noi prorogări ale termenelor de intrare în vigoare a acestora, fie prin reevaluarea magnitudinii creşterilor deja prevăzute în legislaţie pentru anumite categorii de cheltuieli.

BNR dă drept exemplu legea privind alocaţiile pentru copii, al cărei termen iniţial de intrare în vigoare (februarie 2020) a fost prorogat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.