Acasă Anchete Interne "FRED GOES NET”, proiect de intervenţii preventive antidrog timpurii, adresat liceenilor  

"FRED GOES NET”, proiect de intervenţii preventive antidrog timpurii, adresat liceenilor  

DISTRIBUIȚI

153291 – 06022020 – Începând cu anul 2011, Agenţia Naţională Antidrog (ANA), prin intermediul celor 47 de Centre de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog (CPECA), în parteneriat cu structurile Ministerului Educaţiei Naţionale, a implementat anual, la nivel naţional, Proiectul “FRED GOES NET”.

Prin implementarea acestui proiect, specialiştii ANA urmăresc realizarea de intervenţii preventive timpurii pentru elevii cu vârste cuprinse între 14 şi 19 ani, în scopul neînceperii sau întârzierii debutului consumului de droguri, dar şi al evitării transformării consumului experimental şi ocazional în consum regulat, prin participarea la Cursurile FRED.

În cadrul proiectului ,,FRED GOES NET”, tinerii primesc informaţii corecte despre tipurile de droguri, efectele şi riscurile lor, sunt încurajaţi să reflecteze asupra comportamentului propriu de consum de tutun, alcool şi droguri, precum şi asupra situaţiilor care conduc la acest comportament, sunt încurajaţi să ia decizii pe baza evaluărilor proprii, dar şi pe baza conştientizării personale a riscurilor şi sunt motivaţi în vederea schimbării atitudinilor şi comportamentelor de consum de tutun, alcool şi droguri.

De asemenea, “FRED GOES NET” creşte accesibilitatea tinerilor care se află în situaţia de a deveni dependenţi, la serviciile integrate de prevenire şi asistenţă, şi sporeşte şansa intervenţiei timpurii şi rapide, evitându-se sau diminuându-se astfel riscul condamnării, discriminării sau marginalizării tinerilor cu risc de a deveni dependenţi.

Intervenţia constă într-un interviu iniţial şi o intervenţie în grup de 8 ore (Cursul FRED). Pentru asigurarea calităţii Cursurilor FRED, este necesară instruirea specifică conform Manualului european FRED GOES NET şi parcurgerea unui modul de formare în Interviul Motivaţional. Interviul Motivațional este o metodă directivă de comunicare, care are drept scop creşterea motivaţiei intrinseci pentru schimbare, prin explorarea şi rezolvarea ambivalenţei. A fost dezvoltat de William Miller şi Stephen Rollnick şi este recunoscut la nivel mondial ca şi intervenție bazată pe evidențe știinţifice.

Pentru anul şcolar 2019 – 2020, beneficiarii direcţi estimaţi ai proiectului  sunt 2350 de elevi (14 – 19 ani) din învăţământul liceal, care vor participa la 5 Cursuri FRED/CPECA (50 de elevi/CPECA), susţinute de specialiştii ANA. Beneficiarii indirecţi sunt cadrele didactice şi elevii din unităţile şcolare în care se desfăşoară proiectul, precum şi familiile elevilor care participă în concurs.

Cursul FRED poate fi general (droguri legale şi ilegale) sau adaptat pentru consumul de canabis, substanţe noi psihoactive, alcool sau tutun (în funcţie de rezultatele evaluării iniţiale a participanţilor). Consumul de heroină este o condiţie de neincludere în Cursul FRED întrucât nu este potrivit pentru tinerii care sunt deja dependenţi. Aceştia ar trebui să fie referiţi către alte servicii.

Beneficiarii indirecţi sunt cadrele didactice şi elevii din liceele în care se desfăşoară proiectul, precum şi familiile elevilor care participă la Cursul FRED.

Proiectul ,,FRED GOES NET” a fost derulat şi evaluat cu succes în Germania, între anii 2000-2004. În perioada 2007-2010, în cadrul unui proiect cu finanţare europeană, a fost pilotat de nouă ţări partenere: Austria, Belgia, Germania, Irlanda, Islanda, Letonia, Polonia, Slovenia şi România, fiind introdus în baza de date cu exemple de bună practică din domeniul reducerii cererii de droguri din Uniunea Europeană – EDDRA.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.