153315 – 07022020 – Garda Civilă spaniolă (Guardia Civil), sprijinită de Europol și procurorii spanioli pentru Mediu și Urbanism (Fiscalía de Medio Ambiente y URBANISMO), au destructurat o grupare infracțională implicată în traficul de deșeuri și spălarea banilor. Membrii grupării sunt suspectați de furt de deșeuri și traficarea lor în Asia de Sud, ceea ce a produs municipalității madrilene un prejudiciu estimată la 16 milioane de euro.
Ancheta a avut în centrul său o companie cu sediul în Madrid, specializată în managementul deșeurilor. Începând cu 2015, compania a organizat colectarea ilegală de hârtie și carton în oraș, deșeuri pe care ulterior le-a amestecat cu deșeurile colectate în mod legal, pe care ulterior le-a expediat în Asia de Sud-Est, în principal în China, India, Indonezia și Coreea de Sud.
Ancheta în această rețea criminală foarte bine structurată a descoperit 9.300 de tone de hârtie în valoare de 2,3 milioane euro. În plus, au fost descoperite 278 transporturi ilegale cu 67.000 de tone de deșeuri în valoare de 10 milioane de euro.
Autoritățile spaniole au confiscat 11 camioane folosite pentru furtul de deșeuri din containerele municipalității. 42 de persoane sunt suspectate că fac parte din rețeaua infracțională.
Regulamentul UE stabilește o procedură strictă pentru transportul deșeurilor de la un stat membru la altul și în țări din afara UE, supravegherea și controlul acestor transporturi trebuind să se facă cu obligația protejării mediului.
Europol a facilitat schimbul de informații între autoritățile naționale implicate, iar experții au verificat încrucișat informațiile operaționale cu bazele de date ale Europol și a oferit sprijin analitic autorităților spaniole.