Acasă Politic Dacă e an electoral atunci să curgă cu proiecte populiste

Dacă e an electoral atunci să curgă cu proiecte populiste

DISTRIBUIȚI

153428 – 21022020 – UDMR a depus mai multe proiecte de lege la finele anului trecut, care au în general aceeași tematică, sprijinirea familiilor. Unul dintre ele instituie, de la 1 iulie 2020,  programul ”Un autoturism pentru fiecare familie”, prin care persoanele cu cel puțin trei copii urmează să primească o sumă de maxim 35.000 de lei pentru achiziția de mașini de tip monovolum, cu minim șapte locuri. Potrivit estimărilor inițiatorilor, suma ar reprezenta 25-30% din prețul de achiziție al acestui tip de mașini.

Un alt proiect prevede introducerea a două noi tipuri de tichete valorice care pot fi acordate angajaților, pe lângă tichetele de creșă, de masă, culturale sau voucherele de vacanță. Este vorba de tichete-trusou, care ar urma să se acorde odată cu eliberarea certificatului de naștere al copilului, valoarea maximă admisă fiind de 1.500 de lei, sumă cu care vor putea fi cumpărate produse necesare creșterii copilului în primele luni de viață.

Un alt tip este tichetul Junior pe care angajatorul îl poate acorda lunar, în valoare de 250 de lei, sau ocazional, când poate ajunge la 700 de lei. Aceste tichete pot fi utilizate pentru achiziționarea de produse manuale și rechizite școlare sau pentru taberele copiilor.

UDMR mai vrea acordarea a cinci zile libere pentru ca părinții să meargă cu copiii la medic, în funcție de numărul de copii și de starea de sănătate a acestora.

De asemenea, o altă inițiativă legislativă ar da dreptul bunicilor să beneficieze de concediu pentru creșterea copiilor, dacă părinții copiilor vor să se întoarcă repede în activitatea profesională. Concediul pentru bunici îi vizează doar pe cei aflați încă în câmpul muncii, iar condițiile sunt aceleași ca și pentru concediul de creștere a copilului acordat părinților.

Nu în ultimul rând, UDMR vrea să extindă și posibilitatea acordării de ajutoare de înmormântare de către primării și pentru cei care nu beneficiază de venitul minim garantat, dacă sunt situații în care se justifică acest lucru.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.