153489 – 26022020 – Guvernul alocă 30 de milioane de euro pentru un program-pilot pentru copiii cu părinți plecați în străinătate, a anunțat vicepremierul Raluca Turcan. În România sunt peste 91.000 de copii ai căror părinți sunt plecați la muncă în afara țării.
Programul-pilot are drept scop să sprijine copiii să meargă la școală și să facă performanță.
Programul-pilot va avea acoperire națională și are drept țintă să aibă ca beneficiari 3.000 de copii cu cel puțin un părinte care lucrează în afara țării. Măsurile se adresează mai multor grupe de vârstă, fiind adaptate specificului fiecăreia: elevi din ciclul primar (6 – 10 ani), gimnazial (11-14 ani) și secundar superior (14-16 ani).
Vor putea depune proiecte, individual sau în parteneriat: școli publice și private din rețeaua școlară națională, furnizori de servicii de orientare sau consiliere școlară, parteneri sociali din învățământul preuniversitar, instituții de cult și asociații religioase, instituții guvernamentale cu atribuții în domeniul incluziunii sociale, ONG-uri.
Valoarea proiectelor finanțate va fi între 300.000 euro și un milion euro. Proiectele mari, cu o valoare de un milion de euro, vor asigura sprijin pentru minim 91 copii.
Sprijinul concret care le va fi acordat constă într-un mix de măsuri care vizează prevenirea abandonului școlar prin programe de tip Școală după Școală, consiliere psihologică și consiliere vocațională, masă la școală sau asigurarea de rechizite și materiale educative și consiliere pentru părinții.