Acasă Anchete Victorie la ÎCCJ pentru Vlădescu, Boureanu și Mititelu

Victorie la ÎCCJ pentru Vlădescu, Boureanu și Mititelu

DISTRIBUIȚI

153079 – 17012020 – Înalta Curte de Casație și Justiție a decis, joi, să îi restituie fostului ministru al Finanțelor Sebastian Vlădescu lingourile de aur și banii depuși drept cauțiune la DNA. Instanța a admis cererea de restituire a cauțiunii și pentru fostul deputat PNL Alexandru Boureanu și pentru Mihaela Mititelu.

În mai 2018, DNA a stabilit o cauţiune de un milion de euro pentru Vlădescu, iar acesta a pus la dispoziţia procurorilor 1.000.000 de lei şi 100.000 de euro, 3 kg de aur în lingouri (în valoare de 109.740 euro); garanţii reale imobiliare asupra unor bunuri imobile evaluate la 488.640 euro; garanţii reale mobiliare asupra unor sume de bani aflate în mai multe conturi bancare.

Fostul ministru al Finanțelor Sebastian Vlădescu, fostul deputat PNL Cristian Boureanu și fostul șef al Eximbank, Ionuț Costea, cumnatul lui Mircea Geoană, fostul secretar de Stat în Ministerul Transporturilor, Cristian Dascălu și administratorul unei societăți comerciale au fost trimiși în judecată în noiembrie 2019, de DNA, în dosarul privind reabilitarea căii ferate București-Constanța. Potrivit procurorilor anticorupție, în perioada 2005-2017, o companie străină a plătit aproximativ 20 de milioane de euro, cu titlu de comisioane, către oficiali români sau persoane cu influență asupra acestora, în legătură cu încheierea și executarea unor contracte de reabilitare a liniei ferate. Contractul de reabilitare a fost câştigat în 2005 de asocierea de firme austriece Swietelsky – Wiebe – Takenaka.

”Admite contestaţiile formulate de inculpaţii Boureanu Cristian Alexandru, Mititelu Mihaela şi Vlădescu Sebastian Teodor Gheorghe împotriva încheierii din data de 27 noiembrie 2019, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie –Secţia penală. Desfiinţează, în parte, încheierea atacată, exclusiv în privinţa cererilor de restituire a cauţiunii şi, rejudecând: Admite cererile de restituire a cauţiunilor depuse de inculpaţii Boureanu Cristian Alexandru, Mititelu Mihaela şi Vlădescu Sebastian Teodor Gheorghe în vederea luării măsurii preventive a controlului judiciar. Ridică indisponibilizarea instituită cu titlu de cauţiune asupra sumelor de bani, precum şi a bunurilor mobile şi imobile constituite ca garanţii reale. Dispune restituirea cauţiunilor constituite de inculpaţi prin consemnarea de sume de bani la CEC Bank SA şi prin constituire de garanţii reale mobiliare şi imobiliare în conformitate cu ordonanţele procurorului privind luarea măsurii preventive a controlului judiciar pe cauţiune date în dosarul nr. 89/P/2017 la data de 03.05.2018 –faţă de inculpata Mititelu Mihaela (filele 149-180, vol 4 dup) şi faţă de inculpatul Boureanu Cristian Alexandru (filele 74-104, vol. 4 dup) şi la data de 29.05.2018, faţă de inculpatul Vlădescu Sebastian Teodor Gheorghe (filele 191-241, vol. 7 dup), în măsura în care în privinţa acestor bunuri nu au fost instituite măsuri asigurătorii. Dispune radierea înscrierilor efectuate în cartea funciară referitoare la garanţiile imobiliare instituite pentru luarea măsurii controlului judiciar pe cauţiune. Prezenta încheiere se comunică la CEC Bank SA şi Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară. Menţine celelalte dispoziţii ale încheierii atacate. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 234 lei, rămâne în sarcina statului şi se suportă din fondul Ministerului Justiţiei. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 16 ianuarie 2020”, se arată în decizia instanței

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.