153043 – 14012020 – Președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat marți, la finalul ședinței Comitetului Executiv al partidului, că social-democrații vor transmite o scrisoare instituțiilor europene prin care să semnaleze ”abuzul” guvernului de a schimba legislația electorală, în sensul revenirii la alegerea primarilor în două tururi, cu doar câteva luni înainte de alegerile locale.
”Am mai luat o decizie, să trimitem o scrisoare din partea PSD atât președintei Comisiei Europene, cât și grupului social-democrat din Parlamentul European și la președintele Parlamentului European și la toți europarlamentarii. Acest abuz de a schimba legile electorale în pofida unei decizii a Curții Constituționale și a unei recomandări a Comisiei de la Veneția. nu ai dreptul, într-un stat european, sub nicio formă să modifici legile electorale cu două-trei luni înainte de momentul electoral, Nu s-a întâmplat niciodată în istoria României așa cev și sperăm nici să nu se întâmple”, a declarat Ciolacu.
Liderul PSD a subliniat că cei care susțin acum trecerea la locale în două tururi sunt exact cei care au votat, în 2011, pentru un singur tur: Raluca Turcan, Cezar Preda, Gheorghe Tinel, George Ionescu, Petru Movilă, Ioan Bplan sau Lucian Bode. ”Susținem azi foarte clar – sub nici o formă nu ai dreptul să modifici legi electorale cu 2-3 luni înainte de alegeri”, a precizat Ciolacu.
Demersul social-democraților vine după ce premierul Ludovic Orban a reiterat sâmbătă că guvernul pe care îl conduce are la dispoziție două variante prin care să implementeze alegerea primarilor în două tururi de scrutin dacă acest lucru nu va fi decis de Parlament: angajarea răspunderii pe proiectul de lege sau chiar o ordonanță de urgență.