153118 – 21012020 – Având în vedere solicitările adresate de către mass-media precum și informațiile apărute recent în spațiul public potrivit cărora declarațiile de avere depuse de unele persoane prevăzute de Legea 176/2010 conțin informații anonimizate, pentru o corectă informare a opiniei publice, Agenția Națională de Integritate face următoarele precizări:
Declararea tuturor datelor și a informațiilor cuprinse în formularele declarațiilor de avere și de interese este obligatorie, procedura de completare și depunere fiind expres prevăzută de Legea 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice;
Potrivit art. 29 din actul normativ menționat anterior, „(…) nedeclararea (…) cuantumului veniturilor realizate sau declararea acestora cu trimitere la alte înscrisuri constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 50 la 2000 lei. Agenția poate declanșa din oficiu procedura de evaluare”
Cu toate acestea, în cazurile în care există norme speciale sau clauze privind asigurarea confidențialității veniturilor declarantului sau ale membrilor familie sale, este obligatorie dovada acestor aspecte prin anexarea la declarația de avere a unei adeverințe salariale prin care se confirmă existența clauzei, respectiv indicarea normelor speciale care instituie obligația de confidențialitate, situație în care Agenția poate dispune anonimizarea informațiilor privind veniturile realizate.
Acest fapt se întemeiază pe imperativele art. 32 din Legea 176/2010 potrivit cărora „dispozițiile prezentei legi se completează cu cele ale (…) Legii nr. 53/2003 – Codul Muncii” precum și cu cele prevăzute de art. 17, art. 20, art. 26 și ale art. 163 alin. (1) din Codul Muncii privind clauza de confidențialitate, respectiv asigurarea confidențialității salariului.
În concret, persoanele responsabile cu implementarea prevederilor referitoare la declaraţiile de avere şi interese din cadrul instituțiilor prevăzute de lege, vor transmite Agenției Naționale de Integritate odată cu copiile certificate ale declaraţiilor de avere şi ale declaraţiilor de interese depuse, documentele care să ateste existența unei clauze de confidențialitate cu privire la veniturile realizate, urmând ca inspectorul de integritate din cadrul Agenției Naționale de Integritate să dispună cu privire la anonimizare.
Agenția Națională de Integritate va dispune aplicarea dispozițiilor legale incidente în toate cazurile în care prevederile și procedurile menționate anterior nu sunt respectate.